1. Nu exista niciun temei de drept care să permită președintelui țării organizarea unui “referendum în cadrul corpului magistraților” pentru “plecarea CSM”.
Pentru a înțelege mai usor încălcarea separației puterilor în stat, e ca și cum Justiția ar organiza un referendum național pentru demiterea Președintelui României ori pentru dizolvarea Parlamentului.
2. Chiar dacă s-ar realiza o atare consultare, aceasta nu ar conduce decât la o nouă dezamăgire pentru preşedinte, deja dezamăgit că din 885 (nu 1000) de semnatari ai unei petiții care susține libertatea de exprimare (din care majoritatea covârșitoare procurori și pensionari), doar 20 au vrut să se întâlnească cu acesta. Probabil sfătuitorii pe justiție i-au prezentat acea listă denaturat, drept magistrați nemulțumiți de CSM și de acolo încrederea oarbă și speranțele deșarte.
3. Membrii CSM “pleacă de urgență” doar dacă Adunările Generale ale judecătorilor (nu vorbim de procurori, trecuți în plan secund de președinte) decid revocarea acestora. Deci sigur nu atunci când vrea un om, fie el chiar și Preşedintele țării, care nu are nicio atribuție în organizarea si administrarea Justiției, tocmai aceasta fiind garanția separației puterilor în stat, specifică statului de drept.
4. Dacă tot pornim pe drumul plebiscitului, poate ar trebui să renunțăm la discriminare și să tratăm toate puterile statului în mod similar.
Așadar, pe când un referendum pentru a stabili dacă Guvernul, Parlamentul și Preşedintele României se mai bucură de susținerea poporului?
Până atunci, a se nota că asemenea declarații și demersuri sunt absolut inacceptabile în orice stat democratic. Sigur că ele sunt probabil firești în state mai puțin democratice, pe care poate că nu ar trebui să ni le setăm drept exemple de bune practici.
Deci întrebarea este foarte simplă: ce viitor vrem pt România? Ne dorim democrație, stat de drept, UE? Sau o luăm în direcția opusă? Nu există un răspuns corect. Majoritatea decide, cât încă mai suntem o democrație.
Autor: Alin Ene