Zelenski declară că războiul nu se poate termina decât cu eliberarea Crimeii. Asta înseamnă că războiul nu se va termina prea curând. Când scopurile ambelor părți sunt maximaliste (eliberarea întregului teritoriu ucrainean, respectiv anexarea de facto sau de jure a tuturor teritoriilor ocupate, conform ultimelor declarații ale lui Lavrov) pacea nu se întrevede la orizont. Cum spunea Mearsheimer: nu cred că războiul acesta se va termina prea curând deoarece toate părțile implicate – Ucraina, SUA, NATO – vor o victorie totală asupra adversarului, să-i rupă capul, nu să încline balanța de putere într-o direcție sau alta, dar nu prea mult, pentru ca adversarul să poată accepta compromisul.
Asta înseamnă că între timp Ucraina se va tot transforma în moloz, factura reconstrucției va crește și să vedem ce vor face când la putere în SUA o să revină Trump sau unul ca el, care o să spună că nu mai avem bani să-i hrănim și să-i păzim pe alții, trebuie să avem grijă de americanii noștri. În momentul de față, Ucraina e complet dependentă de Occident din punct de vedere financiar și militar. Dacă la un moment dat occidentalii se decid să își oprească “investiția” (poate când vor ajunge la concluzia că le-au făcut deja rușilor îndeajuns de mult rău, iar a plusa devine prea riscant și costisitor, din nou, ți-l poți imagina foarte ușor pe Trump spunând asta) din Ucraina rămâne doar molozul.
În fine, să ne imaginăm că Rusia colapsează militar și trupele ucrainene intră în Crimeea, scenariu care nu e exclus, din punctul meu de vedere. Am urmărit dezbaterea despre războiul din Ucraina dintre realiștii Walt și Mearsheimer și liberalii Sikorski și McFaul (cel din urmă a fost Ambasadorul SUA în Rusia în timpul Maidanului). Pe de o parte, ultimii doi spuneau că pentru Putin Ucraina e Rusia, deci vrea să ocupe cât mai mult teritoriu, că Rusia se învecinează cu cine vrea, că Putin nu dă doi bani pe dreptul internațional, că e un criminal cu sânge rece și că nu poți avea încredere în ceea ce spune.
Dar când a venit vorba de pericolul utilizării armelor nucleare, pericol real, în viziunea lui Mearsheimer, fostul ambasador al lui Obama și un mare iubitor de regime change, unul din responsabilii pentru strategia americană din Ucraina, a dat asigurări că asta nu are cum să se întâmple. Dovada? Kremlinul a declarat clar prin vocile lui Lavrov, Peskov, Medvedev că Rusia nu va folosi armele nucleare decât în cazul unei “amenințări existențiale” la adresa Rusiei. Carevasăzică partenerii noștri ruși ne-au dat asigurări.
Așadar, dintr-odată, Rusia nu mai consideră pierderea Ucrainei ca pe o pierdere a unei părți din Rusia, nu se mai învecinează cu cine vrea, nu își mai stabilește singură granițele, ci acceptă granițele stabilite de dreptul internațional și, cel mai important lucru, poți avea încredere în ce spun rușii, mai ales dacă interpretezi ce spun rușii prin abuz hermeneutic, adică așa cum vor mușchii tăi. Pentru că liderii ruși n-au spus niciodată, în mod clar, ce înțeleg prin “amenințare existențială” și nici măcar ce înțeleg prin Rusia (unde începe și unde se termină). Din contră, au optat în mod deliberat pentru ambiguitate tocmai datorită faptului că ultima carte pe care o joacă în Ucraina și care va deveni tot mai relevantă în ipoteza în care armata ucraineană reușește să elibereze tot mai multe teritorii e șantajul nuclear, acesta fiind, potrivit lui Mearsheimer, paradoxul pervers al acestui război: cu cât e mai bine pentru Ucraina din punct de vedere militar, cu atât crește riscul unui dezastru generalizat; dacă câștigăm, pierdem, iar dacă pierdem, câștigăm.
În fine, nu e de mirare că fostul ambasador McFaul, întreg establishment-ul democrat și întreaga tefelime minimizează pericolul nuclear. Altfel ar trebui să recunoască că au băgat lumea întreagă, inclusiv America, în risc de război nuclear, pentru că au vrut să răspândească dimocrăsi cu orice preț, fără să se gândească la consecințe, pentru că au fost complet iresponsabili și pe cale de consecință cât complet imorali.
Tot astfel, Mearsheimer spune că argumentul, pur speculativ și nefalsificabil, de tip Putin ar fi atacat oricum, indiferent de ce făceam noi, iar Ucraina era și este doar începutul (urmează toată Europa de Est, poate chiar și Portugalia) nu e decât o strategie de autodezvinovățire a elitei liberale și de transfer a întregii responsabilități pentru dezastru către Putin. Din moment ce Putin ar fi atacat oricum și nu s-ar fi oprit decât la Atlantic, nu a existat și nu există vreo alternativă la ceea ce am făcut până acum și continuăm să facem și nimic din ceea ce s-a întâmplat până acum și se va întâmpla și de acum înainte nu s-a întâmplat și nu se întâmplă și din vina noastră. Drept urmare, trebuie să rămânem în continuare la putere, că facem lumii numai bine, nu ca Trump care e omul lui Putin și va începe al treilea război mondial.
Deloc surpinzător, și Putin spune același lucru. Nu am avut de ales. Adică n-am nicio responsabilitate. Iar coșmarul continuă pentru toată lumea deoarece elitele vor să scape basma curată, să scape de orice responsabilitate, atât în ochii lor, cât și în ochii lumii. Continuă pentru că suntem conduși de niște narcisiști egoiști, la limită psihopați, adorați și urmați orbește de niște turme de bipezi inculți, isterici și spălați pe creier.
Dar să revenim la declarația maximalistă a lui Zelenski și la scenariul ipotetic în care armata rusă se prăbușește, iar trupele lui Zelenski intră în Crimeea. Dacă mai sunt unii care ar putea avea dubii cu privire la Donbas și restul Ucrainei, cred că niciun om întreg la cap nu se îndoiește de faptul că pentru Putin, Crimeea e Rusia. Punct. Va da Putin cu nucleara într-un astfel de scenariu? Poate că nu, dar vorba lui Mearsheimer: “I wouldn’t bet too much money on it”.
Autor: Alexandru Racu