Efectul pe termen lung al PC-ului academic e predictibil: scăderea nivelului învățământului și cercetării și într-un final închiderea prăvăliei. De altfel, recrutarea academică are deja mari probleme din pricina sugrumării cercetării din domeniul socio-uman de către logica pieței. Faptul că muncești pe brânci la un doctorat pentru ca odată terminat doctoratul să te mai târăști încă vreun deceniu prin postdoctorate și plata cu ora în speranța că la patruzeci de ani, cel mai probabil singur sau divorțat, vei obține în cele din urmă un post de cadru universitar e suficient pentru a descuraja mare parte din creiere și pentru a le reorienta către alte domenii profesionale. Dar dacă la acest peisaj sumbru se mai adaugă și faptul că un astfel de parcurs profesional, altminteri nesigur și chinuit, poate fi oricând întrerupt în mod abrupt de reclamația unui leftard cretinoid – care nu te poate lăsa nepedepsit pentru că ai îndrăznit să gândești cu propria ta minte, cum ești totuși tentat să o faci, dacă tot ai sacrificat atât de mult pe altarul gândirii – atunci chiar că îți bagi picioarele și te reorientezi către altceva.
Asta înseamnă că pe termen lung vor rămâne în universități doar guguștiucii care doar parazitează gândirea prin activismul și reclamațiile lor tembele și care, asemeni oricăror paraziți, vor muri după ce își vor fi ucis gazda. Nici nu va fi musai să îi închidă vreun Orban sau Trump, adică să le plătească cu aceeași monedă, caz în care nimeni – cu capul pe umeri – nu îi va mai lua în serios când vor invoca libertatea academică pe care tot ei au sugrumat-o, pas cu pas, de-a lungul ultimelor decenii. Pur și simplu, calitatea cercetării va fi atât de proastă, iar prezența publică a universității și a vlăstarelor ei va fi într-atât de jalnică, încât nu se va mai găsi nimeni să o apere de următorul val de tăieri ce vor veni odată cu următoarea recesiune.
Confruntate cu constrângeri bugetare, guvernele încep cu tăierile din zonele a căror definanțare nu va genera proteste sociale și costuri politice prea mari. Or într-o astfel de situație, societatea nu va apăra universitatea, nu doar pentru faptul că oamenii de astăzi, ultrapragmatici ca urmare a dresajului neoliberal, veșnic “distrați” și hiperconectați nu mai citesc, ci și datorită faptului că oamenii sunt totuși suficient de inteligenți pentru a își da seama că universitatea care și-a distrus singură prestigiul și sursa legitimității ei, în speță gândirea, nu merită salvată; pentru că și ea, la rândul ei, a trădat societatea, cheltuind ani la rând banii contribuabilului pe o campanie tot mai agresivă și mai toxică de tâmpire.
Autor: Alexandru Racu