Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, s-a declarat scandalizat de faptul că există clerici ai Bisericii Ortodoxe Române care le spun oamenilor cum să voteze. În acest context, merită revăzut acest clip electoral din 2000, de pe vremea când actualul Patriarh era Mitropolit al Moldovei.
N-ar strica să-l vadă și clovnul intelectual numit Schmitt Jens Olivier, care în ultimul capitol al cărții sale face, în loc de istorie, cea mai penală propagandă tefelistă prin care încearcă să acrediteze, fără să mai țină cont și de fapte, ideea că Biserica Ortodoxă Română a fost trup și suflet alături de partidul lui Ion Iliescu de la bun început și până la apariția AUR, când ar fi schimbat macazul. Evident, acest clip electoral e doar un exemplu concret care arată de ce lucrurile sunt mult mai nuanțate decât le prezintă Schmitt (sper să apuc să scriu și o recenzie mai amplă despre cartea lui).
În altă ordine de idei, sunt sigur că la anul domnul Bănescu o să ne spună cu cine să nu votăm, așa cum ne-a spus și fostul Patriarh Teoctist înaintea turului 2 al alegerilor din 2000. În sine, ideea că Biserica nu ar trebui să facă politică e ipocrită și ineptă. E ipocrită deoarece e limpede ca bună-ziua că și domnul Bănescu face politică: a făcut politică în pandemie, a făcut politică în contextul războiului din Ucraina, și a făcut politică și în chestiunea reformării calendarului, care a fost de la bun început prezentată de inițiatori ca o reformă cu miză geopolitică explicită.
A făcut, de asemenea, politică și în 2018, atunci când a chemat lumea la referendum, ceea ce ne aduce la punctul 2, căci din punctul de vedere al Bisericii diferența dintre un partid care își asumă obiectivul susținut de Biserică la vremea respectivă și unul care îl respinge nu este irelevantă. Sigur, nu e singurul aspect relevant, mai sunt și altele.
Oricum ar fi, e firesc ca Biserica să facă politică, așa cum face orice altă instituție întemeiată pe distincția dintre bine și rău. Bineînțeles, nu orice fel de politică și în niciun caz genul de campanie electorală pe care o făcea IPS Daniel în 2000. Cum nu e firesc nici să îl susțină pe un derbedeu ca Simion care îi invocă principiile pentru a le compromite. Însă un creștin trebuie să se uite și la principiile pe care și le asumă sau nu un candidat, și la calitatea omului care își asumă respectivele principii, deoarece unii și le asumă doar din gură ca să adune voturi, compromițând în același timp Biserica, în timp ce, măcar în teorie, e posibil ca alții să își asume în mod consecvent valorile Bisericii, iar atunci trebuie sprijiniți.
A spune că Biserica nu face politică e o dovadă de ipocrizie și inepție liberaloidă. E aceeași platitudine pe care o repetă cu orice ocazie toată userimea care ar vrea ca Biserica să nu mai facă politică ca să ne poată băga ei pe gât, netulburați, orice copiază ei de la oamenii mișto de afară. Mai degrabă, Biserica ar trebui să își asume faptul că și ea, la fel ca toată lumea, face politică. Chiar și refuzul de a face politică e o decizie de natură politică cu implicații politice. Biserica face politică încă de la profeții Vechiului Testament. Din păcate însă, deseori nu face propria ei politică, ci politica altora, fie că vorbim de politică de partid, de susținerea unor demenți sau derbedei, sau de politica alinierii fără rest la imperativele geopolitice de moment.
În loc să spui că Biserica nu face politică, ar trebui să le spui credincioșilor de ce anume trebuie să țină cont atunci când pun ștampila pe un candidat sau o listă de candidați. Firește, în ipoteza în care episcopii și teologii Bisericii sunt ei înșiși capabili să facă astfel de distincții, în Duh și Adevăr, ceea ce, din păcate, nu e nicidecum de la sine înțeles.
Video aici: https://www.youtube.com/watch?v=gcOgmb-DzRQ
Autor: Alexandru Racu