Un creștin nu are cum să încurajeze libertatea de a-ți face rău nu doar ție, ci și celorlalți, și să se mai numească creștin. Sigur, pot exista situații în care constrângerea are efecte mai nocive decât răul împotriva căruia se acționează, iar atunci prudența impune să lași mai degrabă răul să se manifeste liber decât să faci un rău și mai mare în încercarea de a-l opri. Există și creștini libertarieni (cu o viziune străină de cea asumată de doctrina socială a Bisericii, mai clar la catolici, mai puțin clar la ortodocși, dar în mare și la ultimii e ca la primii dacă citim cu atenție ce s-a scris în ultimii ani) pentru care constrângerea e prin definiție rea și contrară spiritului creștinismului și care ar putea astfel să se opună vaccinării obligatorii (sau condiționării anumitor drepturi de vaccinare, atunci când există un impact dovedit asupra sănătății publice, nu doar așa că să le dăm o lecție sau ca să facem și noi ceva pentru a arăta “că ne pasă”) chiar și în acele situații unde e dovedit, dincolo de orice îndoială, că aceasta salvează vieți, atât pe a ta, cât și pe a celorlalți. Dar aceștia ar trebui să fie coerenți și să accepte și legalitatea avortului la cerere în virtutea aceluiași argument că un bine impus cu forța este un rău. În fine, dacă cu acest tip de filosofie morală, pe care nu o împărtășesc, să zicem că se mai poate discuta, chiar nu se mai poate deloc discuta cu cei care numesc binele rău sau care susțin libertatea de a face ceva fără a ne mai spune dacă acel ceva e bun sau rău. Ceva de gen eu sunt creștin și cred în libertate, drept urmare susțin dreptul femeii la întrerupere de sarcină în orice situație, dar nu am nimic de spus despre actul în sine. Ăsta deja nu mai e creștinism liberal, în măsura în care acceptăm legitimitatea unui astfel de creștinism. E duplicitate morală. Sau pur și simplu nihilism.
Drept urmare, un creștin nu poate să spună nu ma vaccinez, doar așa, pentru că e dreptul meu să nu. Susțin dreptul meu și al altora de a refuza dar fac abstracție de finalitatea acelui refuz. Merg la biserică, mă rog, postesc, dar mai omor și eu din când în când că așa vor mușchii mei. Un creștin trebuie să se vaccineze dacă, obiectiv vorbind, este bine să o facă, pentru el și pentru ceilalți, și să nu o facă dacă, obiectiv vorbind, nu este bine să o facă, pentru el și pentru ceilalți. Iar dacă din motivele enumerate mai sus – evitarea unui rău mai mare sau convingerea potrivit căreia constrângerea nu se justifică niciodată – ajunge să susțină dreptul altora de a nu o face deși, obiectiv vorbind, e rău că nu o fac, atunci e de datoria lui ca măcar să mărturisească, să spună ce e rău și ce e bine, să spună că apără dreptul unora de a face sau de a nu face ceva, nu pentru că ceea ce fac sau nu fac aceia este bine, ci în ciuda faptului că ceea ce fac sau nu fac respectivii este rău. Iar dacă acceptăm la limită că unii creștini ar putea să susțină dreptul altora de a face răul în ciuda faptului că ceea ce fac e rău pentru că mai rea decât toate e constrângerea (cum am spus, nu împărtășesc această poziție), nimeni nu se mai poate numi creștin dacă face răul în mod conștient doar așa, penrtru că e dreptul lui, pentru că îi place gustul “libertății”. Aici vorbim deja de o stare demonică.
Așa stând lucrurile, nicio discuție morală despre libertatea de a alege nu poate fi decuplată de realitatea obiectivă a efectelor vaccinului. Poți să nu te vaccinezi deoarece ai motive să crezi că vaccinându-te îți faci mai mult rău ție și altora sau că îți faci ție un rău care nu e compensat de binele pe care îl faci altora sau pentru că ai motive să crezi că încă nu e clar dacă faci bine sau rău. Nu nevaccinarea în sine este o crimă la adresa aproapelui, așa cum a afirmat Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, sau nu vaccinarea în sine este o dovadă de iubire, așa cum a spus Papa Francisc. Depinde ce face în mod efectiv vaccinarea. Căci dacă vaccinarea e, obiectiv vorbind, inutilă sau mai degrabă dăunătoare, atunci a te vaccina doar ca să arăți “că îți pasă” nu e o dovadă de iubire, ci o dovadă de prostie. Însă abaterea minții de la căutarea onestă și responsabilă a adevărului într-o chestiune de viață și de moarte este, într-adevăr, criminală. Altfel spus, dacă ești creștin și nu te vaccinezi, atunci ar fi bine să ai un motiv bine întemeiat ca să nu o faci. Întemeiat pe respectul față de viața pe care ți-a dat-o Dumnezeu și dragostea și responsabilitatea față de aproapele și pe căutarea sinceră a adevărului în afara căruia, așa cum le place să sublinieze ortodocșilor antiecumeniști, nu există iubire, nici mântuire.
În fine, nu mă convinge deloc argumentul de tip refuz să mă vaccinez (ba chiar îi îndemn și pe cei mai expuși riscurilor decât mine să nu o facă) nu pentru că aș avea motive medicale (atât personale, cât și în ceea ce îi privește pe ceilalți) să nu o fac, ci pentru că încerc să opresc Apocalipsa care încă n-a venit cu miliardele de vaccinuri care s-au făcut în epoca modernă, dar nu știu de ce o să vină taman cu acesta. Și cum oprești tu Apocalipsa? Omorându-ți semenii și eventual și pe tine? Cu fărădelege pe “taina fărădelegii călcând”? Scoți demonii cu Beelzebul, căpetenia demonilor? Să nu uităm că Hristos vorbește de păcatul împotriva Duhului Sfânt (Duhul Adevărului) care nu se iartă tocmai în momentul în care fariseii maltratează logica și bunul simț pentru a nega evidența unei vindecări care nu are cum să fie decât de la Dumnezeu. Pentru că diavolul nu vindecă. Ci ucide. Și minte. Și nu are cum să scoată demon pe demon (Matei 12, 28). E o ofensă la adresa inteligenței care mai poate fi scuzată dacă ești prost făcut grămadă, nu și dacă te-ai făcut fariseu viclean sau dacă viclenești într-un context specific în care minciuna chiar ucide.
Așadar, să nu fim vicleni. Că miza e serioasă. Și și dacă greșim (da, admit, nu e exclus ca eu să fiu cel care greșește, nu sunt infailibil, nici știința nu este infailibilă), măcar să o facem cu bună credință, astfel încât deși ne vom fi pierdut sănătatea trupului (să ne ferească Dumnezeu pe toți, vaccinați sau nu!), măcar sufletul să ni-l mântuim.
Îmi scria un prieten care făcea o echilibristică spectaculoasă între ultraconservatorism și ultraliberalism (dar mă tem că manevra era oportunistă, adică ultraconservatorism când ne convine, ultraliberalism când nu ne mai convine) că dacă am fi creștini adevărați am da mai degrabă legi împotriva păcatelor împotriva firii, nu împotriva nevaccinării, că acelea atrag mânia lui Dumnezeu cu consecințe mult mai năprasnice, inclusiv pentru sănătatea publică, decât nevaccinarea. Ce să zic, o intrare dură, la rupere, dar chiar și dacă punem problema în acești termeni foarte medievali, vom constata, uitându-ne cu atenție pe canoanele Bisericii, că uciderea și sinuciderea sunt păcate mai mari decât păcatele trupești și nefirești invocate de preopinentul meu.
Zădărnicirea combaterii bolilor cu bună știință e omor cu acte în regulă. Și e normal ca și Biserica să o trateze ca atare.
Autor: Alexandru Racu