Tefelismul e sortit eșecului pentru că tefeliștii au ajuns să lupte concomitent pe prea multe fronturi: și cu Rusia, și cu China, și cu încălzirea globală, și cu covidul, și cu toți oponenții măsurilor sanitare, și cu populiștii de dreapta, și cu populiștii de stânga ș.a.m.d. În același timp, îi terorizează cu denunțurile, reclamațiile, interdicțiile și crizele lor de isterie tefelistă și pe cei câțiva conservatori întregi la cap sau liberali de modă mai veche.
Spunea Liiceanu despre Putin, la începutul războiului din Ucraina, că nimeni nu se poate lupta cu toată lumea. Dar deși și eu consider că Putin a comis o mare eroare strategică de pe urma căreia Rusia va avea foarte mult de pierdut, cred că acest lucru se poate spune mai degrabă despre tefeliști. Se îndreaptă spre înfrângere pentru că pur și simplu luptă pe prea multe fronturi, iar asta nu doar datorită faptului că unele conflicte sunt inevitabile, ci și datorită ambițiilor nelimitate, intoleranței, autosuficienței și aroganței care îi fac să pornească noi și noi conflicte ce ar fi putut fi evitate.
Această atitudine care în cele din urmă sfârșește prin pierderea contactului cu realitatea se explică prin excesul de putere. Eșecul rezultă din combinația dintre excesul de putere și patologiile comportamentale și politice pe care le alimentează, pe de o parte, și deficitul de reprezentativitate.
Să explic: sunt vreo 7.75 miliarde de locuitori pe planeta asta, iar tefeliști (mă refer la electorat) maxim vreo 400 de milioane, dar probabil mai puțini. Pe de altă parte, ei (sau elita din rândul clasei lor) controlează cea mai mare parte din presă și universități, rețelele de socializare, marile corporații, ONG-urile și toate cuiburile de “experți”, Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană, cancelariile marilor puteri occidentale și mare parte din corpul lor birocratic și diplomatic.
În virtutea globalizării și a puterii disproporționate pe care o dețin în cadrul instituțiilor publice și private din lumea occidentală cu putere globală și global outreach, lasă impresia că sunt peste tot și că peste tot sunt la butoane. Ei înșiși trăiesc cu acest sentiment de suntem peste tot acasă, planeta toată e a noastră, în bula lor globală.
Dar tocmai datorită acestei omniprezențe pe care o generează globalizarea neoliberală – ce concentrează puterea la vârf printr-o distribuție foarte inegală și îi conferă acestei puteri o anvergură globală fără precedent în istoria umanității – tefeliștii ajung să streseze pe tot mai mulți oameni și să își facă tot mai mulți dușmani, asta și datorită faptului că beția puterii și traiul autosuficient, în bula globală, încurajează lipsa de moderație și discernământ politic, iar uneori pur și simplu îi împiedică să înțeleagă cum anume sunt percepute acțiunile lor de “populimea” și “corupții” de pe toate meridianele și, drept urmare, la ce reacțiuni ar trebui să se aștepte.
Problema e că deși sunt peste tot și peste tot sunt la butoane, ei sunt, de fapt, foarte puțini pe lumea asta, dar își fac tot mai mulți dușmani. În cele din urmă bula se va sparge. Deja sunt tot mai panicați de faptul că peste tot apar revolte: și acasă, și peste hotare, și la dreapta, și la stânga, și împotriva marelui plan A de salvare a omenirii, și împotriva marelui plan B cu același obiectiv.
Apogeul puterii, care cel puțin pe plan economic continuă să fie redistribuită în sus și care alimentează în continuare sentimentul de entitlement global, un fel de drept divin al tefelimii, ajunge să se suprapună pe o criză tot mai gravă de legitimitate, reflectată în revoltele politice care izbucnesc pretutindeni. Trăim așadar într-un moment istoric cu potențial exploziv.
Autor: Alexandru Racu