Scriam aceste reflecții amare în urmă cu aproape doi ani. Din păcate, au devenit mai actuale decât oricând după rezultatul votului de duminică în urma căruia au intrat în finală cele mai proaste opțiuni cu putință din întreaga listă de candidați.
Prin comparație cu ăștia doi, Simion chiar pare un om de stat competent, echilibrat și rațional. De Ciolacu, săracu, ce să mai vorbesc.
Sistemul s-a tot degradat până s-a prăbușit sub propria greutate, ros de antiselecție, securism și privilegii nesimțite. Iar antisistemul care i-a luat locul e o imagine fidelă a societății românești, care e praf. E tot ce poate să producă această societate, cu sau fără ajutor de la servicii.
Așa că, Dumnezeu cu mila! Din momentul de față, chiar nu mai avem altă nădejde. Lasciate ogni speranza…
“Trecut-au anii și am ajuns și eu la concluzia amară că antisistemul românesc nu poate furniza o alternativă mai bună la actuala clasă politică, ci eventual doar una și mai proastă. Pur și simplu nu ai ce să scoți dintr-o cloacă de răutate, prostie, incultură agresivă, infantilism politic, sectarism ranchiunos și tembel, diletantism cu sau fără fițe, fripturism, probleme cu capul netratate sau netratabile, la care se adaugă și o doză sănătoasă (chiar dacă nu știu cât de mare, că n-am de unde) de securism prezent în toți și în toate.
Trăsăturile enumerate diferă ca dozaj în funcție de culoarea politică a diverselor forme de antisistem: de dreapta, de stânga, sau de dreapta în economie și de stânga în cultură, precum USR-Plus. Dar la final, când tragem linie, ne confruntăm cu aceeași realitate deprimantă ale cărei date fundamentale nu se schimbă datorită celor câțiva intelectuali onești și lucizi – cel puțin cea mai mare parte din timp – care au renunțat de mult la carnetul de partid, în cazul în care au avut vreodată. Pur și simplu, societatea românească, în momentul de față, nu poate să producă o alternativă mai bună la actuala clasă politică, pe care altfel o înjură toată lumea și nu fără motiv. Căci loc de mai bine teoretic ar fi, dar practic nu sunt resurse.
Românii au conducătorii pe care îi merită pentru că nu sunt în stare să producă alții mai buni. Simplu. În ciuda ineficienței, corupției și slugărniciei ei, altfel evidente, „aceeași mizerie” care ne guvernează de treizeci de ani (când prin alternanță la guvernare, când în alianță, ca acum) e tot ce poate produce mai bun societatea aceasta ca ofertă politică (nu mă refer la virtuțile individuale). Puținele calități care se mai regăsesc la actuala clasă politică pesedisto-penelistă – ceva mai multă pricepere în administrarea treburilor publice, un minim sau rest de pragmatism, omenie și conservatorism sănătos de extracție țărănească – se regăsesc în mult mai mică măsură sau deloc la lupii tineri care ar vrea să le ia locul ca să schimbe, într-un fel sau altul, România la față. Ba s-ar putea ca judecându-i peste ani, cu calmul și obiectivitatea pe care le facilitează distanța istorică, să constatăm că cei care ne guvernează acum și pe care îi înjurăm zi de zi, nu au făcut, de fapt, o treabă chiar atât de proastă, dat fiind contextul local și global în care au guvernat.”
Autor: Alexandru Racu