Alexandru Racu: “Pentru fanaticii islamiști, războiul din Gaza e o victorie”

De ce spun asta?

Pentru că morții nu contează pentru ei. Sunt martiri care au dobândit paradisul.

În schimb, prin declanșarea acestui război au reușit să convingă nu doar lumea musulmană, ci întreaga lume, că Israelul e un stat criminal, care s-ar putea să primească și verdict de genocid în procesul intentat de Africa de Sud. Cu sau fără acest verdict, pata de sânge nu se va șterge niciodată de pe steagul Israelului.

Și cel mai important, au reușit să re-radicalizeze mare parte din lumea musulmană, să o facă să urască Israelul și Occidentul și mai mult decât până acum, să o convingă că Israelul e capabil de genocid pe care Occidentul nu are nicio jenă să îl susțină, să o convingă că doar lupta pe viață și pe moarte cu Israelul și cu Occidentul e singura opțiune politică și eshatologică.

Eu sunt sigur că acum se pune la cale răzbunarea și că o vom vedea, în curând, și la televizor. Și bineînțeles, capitalele occidentale vor fi printre ținte, inclusiv comunitățile evreiești de acolo.

Israelul își justifică existența ca stat și implicita negare a drepturilor națiunii palestiniene prin necesitatea de a preveni un nou Holocaust. Conform acestui argument, evreii trebuie să aibă statul lor ca să nu mai fie vreodată exterminați în calitate de cetățeni ai altor state. Problema e că jumătate din evrei trăiesc în continuare în diaspora și chiar și presupunând prin absurd că toți aceștia și-ar dori să devină cetățeni de nădejde ai statului tot mai fascist din Orientul Mijlociu, ceea ce nu e cazul, Israelul tot nu ar avea unde să-i bage pe toți.

Ceea ce uită să se spună e că țara aia e foarte mică fie și doar pentru jumătate din evreii din lume, având una din cele mai mari densități demografice din lume, care urmează să tot crească în anii următori. Ar fi fost mult mai mică – și deci mult mai densă – dacă s-ar fi respectat planul ONU din 1948, care împărțea Palestina în mod egal între evrei și palestinieni.

De aceea, am mari dubii atunci când vine vorba de teza pro-sionistă conform căreia conflictul israelian-palestinian se datorează exclusiv refuzului arabilor de a fi acceptat planul inițial al ONU de împărțire a Palestinei, nu și proiectului sionist în sine, care are nevoie de mai mult de jumătate din Palestina pentru a construi un cămin pentru toți evreii, nu doar pentru jumătate din ei, deja stabiliți în Israel; care jumătate, în ipoteza în care țara ar fi fost împărțită conform planului ONU din 1948, respins de arabi, ar fi trebuit să se îngrămădească în jumătate din teritoriul pe care îl ocupă acum.

Pe de altă parte, când proiectul tău politic implică deprivarea unui întreg popor de drepturile sale elementare, deriva “extremistă” devine inevitabilă, pentru că soluția în sine e extremistă, iar soluțiile extremiste necesită cetățeni extremiști. Statul care are o astfel de bază și un astfel de scop, ce inevitabil va stârni reacția violentă a băștinașilor, și mediul violent și militarizat în care există cetățenii acestui stat, vor forma, inevitabil, un anumit tip de oameni, care nu au cum să se remarce prin foarte multă echitate, moderație și empatie, și care trebuie să se remarce, dimpotrivă, prin disponibilitatea de a muri și de a ucide pentru cauza națională, și prin convingerea că numai ei și neamul lor au dreptate. Ca și în alte cazuri, războiul își creează propria realitate, propriul său tip de om, care devine în cele din urmă dominant într-un astfel de stat, în timp ce vocea oamenilor normali ajunge să se audă tot mai puțin; și probabil că unii dintre ei se gândesc deja să plece de acolo, lăsându-le țara – cu tot cu crimele ei – extremiștilor.

Însă predictibila răzbunare islamistă pentru crimele din Gaza, care va avea loc în Occident, nu doar va face victime în rândul comunității evreiești din Occident, ci va alimenta și extremismul de dreapta din Occident, care oricum e pe val din multe alte motive.

La fel cum nu vor să plătească pentru războiul din Ucraina, pe care elitele occidentale l-au stârnit și îl poartă de doi ani în numele dreptului internațional, al dreptului popoarelor la autodeterminare și al necesității de a apăra civilii nevinovați din Ucraina de agresiunea rusă, popoarele occidentale nu vor vrea să plătească nici pentru războiul din Palestina, pe care aceleași elite occidentale îl susțin în numele dreptului Israelului de a călca în picioare valorile pentru care cică se luptă în Ucraina, ipocrizie penală care va fragiliza și mai mult liberalismul într-un an electoral care oricum se anunța furtunos (pentru că s-au acumulat multe de la ultimele europarlamentare din 2019: pandemia, războaiele, inclusiv unul pe teritoriul european, inflația, ba chiar și recentele acrobații teologice ale Vaticanului care nu îi vor face pe catolicii conservatori mai toleranți față de homosexuali, ci mai degrabă îi vor isteriza, făcându-i să se simtă și mai înstrăinați de elite, inclusiv de cele ecleziastice, să urască și mai mult religia panelgebetistă a elitelor liberale care a reușit să-i lase și fără Biserică și să reacționeze în consecință la urne).

În orice caz, sunt deja destule semne că acest viraj spre dreapta nu va fi doar antimusulman, ci și antisemit. Mai ales că după recentul război s-ar putea ca antisemitismul să manifeste mai puține complexe. Nu doar datorită victimelor colaterale, din rândurile europenilor, ale viitoarelor atentate, ci și datorită faptului că după acest război dreapta europeană va fi și mai puțin dispusă să țină seama de reclamațiile și protestele antiantisemite ale organizațiilor evreiești. Lavric are deja replicile pregătite.

În schimb, acei evrei care își iubesc poporul (dar așteaptă de la el să fie acea lumină înaintea neamurilor de care vorbea Isaia) și ascultă de vocea conștiinței (inventată chiar de evrei, dacă e să-l credem pe Hitler) nu pot decât să fie îngroziți de ce se întâmplă cu statul Israel, care din păcate a devenit un stat eșuat din punct de vedere moral, confirmând prin acțiunile sale teza pe care și-au dorit islamiștii să o valideze.