Alexandru Racu: “Pentru ăștia, Trump reprezintă un pericol deoarece chiar le ia jucăria”

Dacă democrații au transformat avortul într-o problemă de principiu, cum și este pentru mulți, ceea ce se uită e că de fapt avortul e întâi de toate o problemă economică.

Întâi de toate, ar trebui precizat că avortul în SUA e tot mai rar. Procentul femeilor care vor face un avort până la vârsta de 45 de ani, dacă se menține actuala rată, e de 25% din totalul femeilor din SUA. Dintre acestea, mai puțin de jumătate au făcut mai mult de un avort. Cazurile de trei sau mai multe avorturi sunt foarte rare și în general implică femei foarte sărace, cu un grad foarte scăzut de educație, de regulă de culoare.

Costul unui avort, fără asigurare, la care se adaugă costul deplasării în afara statului – dacă locuiești într-un stat care a interzis avortul – e undeva între 1000$ și 2000$. Doar costul deplasării e de vreo 200-300$. Dată fiind și frecvența foarte rară a acestui tip de intervenție, pentru cineva care se încadrează în venitul median anual al unei gospodării din SUA, de aproximativ 60000$ an, ea nu reprezintă în niciun caz o catastrofă financiară. N-o să ajungi la sapă de lemn pentru că ai fost nevoită, o dată în viață, să faci un avort în afara statului în care locuiești. Pentru femeile din cele mai sărace 20% de gospodării din SUA, unde venitul mediu e de 30000$ pe an, iar cazurile de femei care au făcut trei sau mai multe avorturi în viață sunt mai răspândite, povara e semnificativ mai mare, dar e mai mare datorită sărăciei. Aceeași sărăcie care îi bagă în groapă pe oamenii din categoria asta în groapă mai devreme datorită unei multitudini de boli și afecțiuni pe care nu își permit să le trateze.

În schimb, atunci când 30% din venitul familiei se duce pe chirie, ca în cazul a peste jumătate din chiriașii din SUA, iar perspectiva de a achiziționa o casă devine tot mai mult de domeniul fanteziei, vorbim cu adevărat de un dezastru care aduce cu sine și dificultatea tot mai mare de a-ți întemeia o familie și de a crește copii, precum și o serie de boli psihice și fizice asociate cu eșecul social.

Aici ar mai trebui adăugat că femeile sărace, asigurate prin Medicaid, din mare parte din statele republicane, trebuiau deja să plătească avortul din propriul buzunar încă de dinaintea deciziei Curții Supreme care a abolit Roe vs. Wade, dată fiind legislația care împiedica folosirea banilor contribuabililor pentru finanțarea avorturilor (în anumite state nu puteau fi incluse nici în planurile de asigurare). Drept urmare, singurul lucru nou pe care l-a adus recenta hotărâre a Curții Supreme a fost necesitatea de a călători în afara statului dacă locuiești într-unul din cele 13 state care între timp au interzis avortul.

Acum, sigur, dacă ai alte principii decât evanghelicii și catolicii conservatori care l-au votat pe Trump tocmai pentru revoluția constituțională la originea căreia s-a aflat, te poți revolta moral împotriva unui principiu pe care îl consideri greșit. Doar că această revoltă morală nu te va duce prea departe din punct de vedere politic deoarece între morală și politică se mai află și economia (singura care în anumite cazuri transformă avortul, ilegal în anumite state, într-o problemă complicată). Și chiar nu cred că e cea mai bună idee să-i faci “gunoaie” pe cei care înclină să voteze cu contracandidatul deoarece au dus-o prost în mandatul tău și văd nu doar că nu ai soluții, ci și că te preocupă prea puțin faptul cu pricina.

Cât privește soarta democrației, sunt de acord că ce a făcut Trump pe 6 ianuarie nu a fost doar nesportiv, ci și foarte iresponsabil, fapt care, pentru unul ca mine, e suficient ca să îl facă nefrecventabil (fără ca asta să însemne că aș vota cu Kamala). Trecând însă peste faptul că ocuparea Capitoliului se datorează întâi de toate incompetenței autorităților democrate din Washington DC, responsabile pentru un eșec de securitate jenant, asemănător cu retragerea din Afghanistan, e totuși comic să crezi că cea mai veche democrație din lume și cel mai puternic stat de drept din istoria omenirii chiar ar fi putut să fie distrus, peste noapte, de o sută de mii de țăcăniți.

E adevărat, ar fi putut să moară mai mulți oameni. Slavă Domnului că n-a fost cazul. Chiar și așa, una e să iei cu asalt Capitoliul și cu totul altceva este să preiei puterea. De la asaltul asupra unei instituții până la preluarea puterii e o cale lungă cu multe obstacole: instanțele de judecată, Curtea Supremă, adunările legislative și guvernatorii statelor, armata, senatorii și reprezentanții republicani normali la cap și, în fine, ceilalți americani care au câștigat alegerile. Chiar nu e așa de simplu să distrugi Republica Americană.

Asta înseamnă că și fricile afișate de democrați la acest capitol au fost exagerate, indiferent dacă au fost sincere sau dacă doar au încercat să își mobilizeze electoratul prin frică.

De fapt, e ironic faptul că deși erau cât pe ce să declanșeze un război nuclear prin politica lor externă iresponsabilă, democrații au transformat soarta democrației americane într-o temă existențială, principala temă a unei campanii pe care au încheiat-o plângând de mila lui Liz Cheney, “victima” dictatorului Trump, deși de un an facilitează un măcel în care au fost uciși zeci de mii de copii.

De altfel, eu cred că toată wokereala exprimă în mare parte doar panica acelui segment din clasa de mijloc care nu își ia salariul de la corporație, ci trăiește din studii de gen, afcn-uri, ong-uri sau îngroașă rândurile birocrației statelor capitaliste și organizațiilor internaționale.