Patru posibile interpretări ale răsucirii lui Trump:
1. Mai mulți tefeliști și atlantiști de la noi sunt convinși (sau cel puțin erau convinși până ieri) că Trump e prostul păcălit de Putin. În realitate însă, Trump a făcut afaceri toată viața, are negocierea în sânge, ba chiar a și scris o carte intitulată The Art of the Deal. Prin urmare, nu cred că e un secret pentru el că un terț care încearcă să împace două părți cu pretenții maximaliste nu o poate face decât punând presiune pe ambele. Prin urmare, postarea de ieri s-ar putea să nu fie opusul show-ului din biroul oval de acum câteva luni, când Trump și Vance au șters pe jos cu Zelensky, ci doar un alt moment dintr-un lung proces de negociere, altminteri coerent, în ciuda aparențelor.
Nu e clar cine e de vină pentru împotmolirea negocierilor după Alaska: Zelensky, Putin sau ambii. Dar dacă acceptăm ca validă varianta doi sau trei, atunci ceea ce face Trump acum makes perfect sense.
2. Nu doar tefeliștii și atlantiștii menționați în paragraful anterior, ci și mulți suveraniști sunt ferm convinși că solidaritatea ideologică dintre Trump și Putin e mai puternică decât interesele geopolitice divergente ale Americii și Rusiei, motiv pentru care unii jelesc sacrificarea Ucrainei, alții celebrează, prematur, același presupus sacrificiu, însoțit de umilirea “actorașului” pe care îl detestă.
În realitate însă, America nu își poate permite să cedeze întreaga Ucraină unei Rusii care de acum este și va rămâne un aliat al Chinei care a ajutat-o să supraviețuiască în timpul războiului. Din acest punct de vedere, arhitectura geopolitică a lumii a fost deja modificată ireversibil, în detrimentul Americii, de lanțul de erori diplomatice comise de establishment-ul liberal de la Washington, începând cu summit-ul NATO de la București, din 2008, și culminând cu anii de președinție războinică a lui Joe Biden. Trump nu are cum să schimbe trecutul, oricâte summit-uri ar organiza.
În plus, SUA nu își permit să-și înstrăineze prea mult nici vasalii europeni, care tocmai au consimțit să plătească o taxă de protecție babană, pentru că până la urmă brânza e pe bani, fiind probabil mai importantă decât presupusa frăție anti-LGBTQ dintre Trump și Putin, iar cineva probabil că i-a explicat deja lui Trump că SUA nu au cum să câștige confruntarea cu blocul sino-ruso-iraniano-coreean fără absolut niciun aliat, inclusiv aliatul lor natural, Europa. Nu se poate taxă fără protecție, că nici europenii nu sunt complet idioți. Probabil că d-aia nu ați mai auzit în ultima vreme discuții despre “Groenlanda”.
Între timp, Putin, pe care nu-l mai suspectez de prea multă inteligență strategică după 24 februarie 2022, a decis să răspundă la invitația cu covor roșu din Alaska prin trimiterea de drone și avioane rusești în spațiul aerian al Alianței Nord-Atlantice. Poate în virtutea faptului că e convins, asemeni tefeleilor euroatlantici, că Trump poate fi luat de prost, sau poate pentru că e convins, asemeni oponenților suveraniști ai tefeleilor, că ostilitatea față de tefelei pe care o împărtășește cu Trump (care a declarat recent, la înmormântarea lui Charlie Kirk, că îi urăște) e mai importantă decât afacerile cu armament și calculele geopolitice ale Americii. Sau poate o avea el ceva în cap, ceva ce îmi scapă mie, altceva decât o eventuală și – sper eu – extrem de improbabilă demență apocaliptic-suicidară. Oricare dintre aceste ipoteze se dovedește a fi cea corectă, răspunsul lui Trump, din nou, makes perfect sense.
3. Sau poate că Trump însuși e nevoit să plătească o taxă de protecție, sub forma răsucirii în materie de politică externă, pentru îngroparea dosarului Epstein. Mai știi?
4. Ar mai fi și ipoteza că Trump e pur și simplu neserios și haotic în gândire sau că îi trolează pe tefelei (apropo, vă dați seama ce zi de pomină au avut ăștia? de dimineață își smulgeau părul din cap pentru că Trump delirează, “contrazicând știința”, iar seara aveau orgasm deoarece și Trump a ajuns în cele din urmă la concluzia, curat științifico- fantastică, că Zelensky poate ajunge până la Moscova). Desigur, nimic nu poate fi exclus, dar această ultimă ipoteză a gândirii haotice și neserioase mi se pare foarte puțin probabilă.
Autor: Alexandru Racu