Ce mi se pare cel mai penibil la toată văicăreala liberală e ideea asta că, vezi Doamne, până acum era democrație, dar acum trebuie să ne dăm de ceasul morții că a venit fascismul. Ca și cum contracandidata lui Trump n-a fost vicepreședinte în cadrul unei administrații care de mai bine de un an sponsorizează un genocid în Orientul Mijlociu, ci a reprezentat Binele pe care americanii lipsiți de caracter l-au respins ca să le mai crească puțin puterea de cumpărare.
Nu mă aștept să fie mai bine cu Trump atunci când vine vorba de conflictul din Gaza. Mă tem că o să fie și mai rău. Și n-am nicio problemă cu cei care au votat cu Harris deoarece, din varii motive, au considerat că reprezintă răul mai mic. E dreptul lor democratic să aleagă cum cred de cuviință. Spre deosebire de apostolii toleranței, eu chiar pot să-i tolerez pe cei care nu îmi împărtășesc opiniile.
În ceea ce mă privește, chiar și dacă aș fi fost de acord cu Harris pe toate subiectele de politică internă, tot n-aș fi votat-o pentru simplul motiv că nu am de gând să fiu complice la genocid prin votul meu, ci mi se pare normal să le transmit politicienilor mesajul că dacă vor să mai câștige vreodată alegerile cu votul meu vor trebui să își ia în mod credibil angajamentul că nu vor mai trece vreodată peste această linie roșie.
Dar acesta e doar punctul meu de vedere. Spre deosebire de oamenii frumoși, gata oricând să dea lecții de bună purtare, n-am să mă apuc să le fac morală celor care totuși au votat cu Harris pentru că au fost nemulțumiți de nominalizările lui Trump pentru Curtea Supremă. Dar când îi văd cum bocesc pe net, cum își smulg părul din cap, cum plâng ca la moartea lui Kim Jong-Il, nu știu dacă să râd sau să vomit în fața unor astfel de manifestări care nu sunt doar ridicole, ci și profund indecente.
Oamenii care nu pot să doarmă noaptea de frica “dictaturii” lui Trump, dar care s-ar fi culcat liniștiți știind că au votat pentru continuarea genocidului din Gaza, ba chiar ar fi sărbătorit victoria Binelui, sunt vrednici de tot disprețul. În ciuda a ceea ce cred despre ei înșiși, faptul că nu mai pot câștiga alegeri cu un astfel de teatru ieftin e semn că lumea evoluează și ei sunt cei care au rămas în urmă.
Dar sunt gata să pun pariu că și data viitoare vor încerca aceeași schemă, după care iar își vor smulge părul din cap și tot așa, la nesfârșit.
Autor: Alexandru Racu