PNL-ul e la guvernare din noiembrie 2019, interval în care a reușit o dublă performanță. Pe de o parte, a fost guvernul post-decembrist care a omorât cu zile cel mai mare număr de români: de la bolnavii de cancer lăsați fără tratament în pandemie și pacienții care au ars de vii în spitalele groazei, până la pompierii trimiși la moarte la Crevedia și victimele drogatului de la 2 mai sau ale neglijenței criminale de prin azile și spitale. Pe de altă parte, au compromis și opoziția prin cooptare la guvernare: USR în primii doi ani și PSD-Ciolacu în ultimii doi ani, în așa fel încât nu a mai rămas decât un singur partid care să nu se fi compromis prin asocierea la cea mai sângeroasă guvernare de după 1989. Da, ați ghicit, AUR, singura forță politică în măsură să acumuleze capital politic de pe urma spectacolului macabru al guvernării PNL și Asociații.
***
Faceți următorul experiment: încercați să vindeți pătrunjel și mărar la marginea drumului, iar apoi spuneți-ne și nouă cât durează până vine poliția și vă amendează. Apoi schimbați marfa și apucați-vă de vândut substanțe explozive. Nu vă prinde nici în trei ani.
***