Să începem prin a cita un fragment din articolul domnului Teodor Baconsky, publicat în Libertatea chiar în Sfânta zi de Paști:
„Deopotrivă remarcabil s-a dovedit, între 7 și 9 mai 1999, și personajul colectiv al poporului majoritar ortodox, care l-a primit pe eroicul urmaș al Apostolului Petru cu un entuziasm spontan și o curtoazie ecumenică pe bună dreptate elogiate de presa mondială. Cei 300 000 de cetățeni români romano-catolici, greco-catolici și ortodocși reuniți la celebrarea liturgică din Parcul Izvor au strigat îndelung voința lor de unitate spirituală. Era și acesta un mod de a plebiscita dorința noastră de apartenență la lumea occidentală, democratică și prosperă, adică de a părăsi zona gri în care ne afundase primul deceniu post-comunist, cu tot cu jafurile, mineriadele și isteriile sale vadimiste. La București, Europa respira din nou cu ambii plămâni, iar ”clasa politică” pricepea că nu mai poate tergiversa acțiunea pentru intrarea țării în NATO și UE.”
Așadar, manifestarea voinței de unitate spirituală e totuna cu plebiscitarea dorinței de apartenență la UE și NATO. După care domnul Baconsky îi acuză de filetism pe cei ce s-ar face vinovați de confuzia dintre identitatea națională și cea spirituală. În mod evident, problema domnului Baconsky nu e confuzia și deci pervertirea prin politizare și reducere la o formă de identitate lumească și vremelnică a identității ecleziale. Problema lui e identitatea națională. Dacă Biserica nu se confundă cu identitatea națională și sobornicitatea Bisericii nu e sacrificată pe altarul identității naționale, ci pe cel al unității europene, e totul bine și frumos și curat ortodox. Nici naționalismul nu e musai rău, atâta timp cât e anti-rus. Slava! Deci, filetism să fie, primesc, dar să fie internațional, nu național, să fie unire spirituală cu frații întru credință euro-atlantică.
Dar să trecem mai departe:
„Focarele ”pastorale” de acest tip răspândesc printre credincioșii ortodocși ura față de catolici și protestanți, neagă avantajele UE și NATO pentru România, alimentează teorii ale conspirației ”globaliste”, predică un ruralism neo-feudal autarhic, minimalizează tragedia din Ucraina și îl validează pe Kirill Gundiaev – goarna lui Putin – în vreme ce-l declară ”eretic” pe Patriarhul ecumenic Bartolomeu.”
Nu știu câți dintre ortodocșii care se opun schimbării unilaterale a calendarului de către Biserica Ortodoxă Română răspândesc ura față de catolici, dar cert e că în Apostolatul antisocial am demonstrat cu argumente și bibliografie că domnul Baconsky maltratează nu doar credința ortodoxă, ci și pe cea catolică, și că departe de a ne apropia de Biserica Romano-Catolică măcar la nivel de doctrină socială, domnul Baconsky mai degrabă ne vinde pe salarii de mizerie pe piața comună a Uniunii Europene, de altfel singura instituție care îi “unește” pe europeni prin diviziunea socială a muncii, căci altminteri nu există și nu poate exista un stat european, așa cum există unul național, iar asta datorită faptului că nu există un popor european. Astfel, dacă filetismul claisc punea națiunea mai presus de Biserică, domnul Baconsky pune o ficțiune birocratică mai presus de ambele. Pe de altă parte, domnul Baconsky atacă naționalismul autarhic și conspiraționist în ciuda faptului că l-a susținut, alături de întreaga băsime, pe autarhicul și conspiraționistul Donald Trump până în 2020. Iar dacă Donald revine la Casa Albă în 2024, își vor pune toți șepcuța cu MAGA din nou pe cap, chiar dacă asta nu îi va împiedica să predice ocazional împotriva conspiraționismului și naționalismului, doar atunci când acestea sunt “neaoșe” și încalcă principiul “America first”.
Și așa ajungem din nou la aceeași concluzie expirată (cu deosebirea că de data asta vor să mai schimbe și calendarul):
„Din acest ultim punct de vedere, concretizarea propunerii de a sărbători nu doar Nașterea, ci și Învierea lui Hristos în același timp cu restul lumii creștine ar putea reconfirma europenitatea Ortodoxiei noastre de matrice latină, amintindu-ne tuturor că milioanele de români din diaspora nu s-au mutat în Federația Rusă.”
În treacăt fie spus, românii ăia nu s-au mutat în Vest de dragul spiritualității euro-atlantice, ci de foame. În plus, se pare că la următoarele alegeri cel puțin jumătate dintre ei vor vota cu AUR (unde pun pariu că se vor înscrie și intelectualii băsiști – sau cel puțin vor încerca – dacă AUR va primi „undă verde” de la Washington și din marile capitale europene, cum e posibil să primească în viitorul apropiat).
Între timp, vin unii și ne spun că dacă nu schimbarea calendarului, atunci măcar dezbaterea despre calendar e oportună. Nu e deloc oportună. Întâi de toate, nu e oportună deoarece în momentul de față Ortodoxia e oricum mult prea divizată, nu doar din vina Rusiei, iar ultimul lucru de care mai are nevoie e o nouă schismă. Înainte de a fi o punte între Răsărit și Apus, Biserica Ortodoxă Română ar trebui să fie o punte către cer, nu către UE, dar și o punte între Patriarhia Moscovei și Patriarhia din Constantinopol, în condițiile în care, până în momentul de față a rămas în comuniune cu ambele. Ar trebui să mijlocească pacea (firește, nu în termenii lui Putin, ci în termenii lui Hristos) ; nu să adâncească schimsa, să creeze noi schisme și să toarne și mai mult gaz pe foc alături de toți demenții euroatlantici din pricina cărora s-ar putea să nu mai apucăm următorul Paște, indiferent dacă între timp schimbăm calendarul sau nu.
În al doilea rând, dezbaterea nu e oportună pentru că, din păcate, Biserica Ortodoxă Română nu are maturitatea necesară pentru o astfel de dezbatere periculoasă, pe care ar trebui să o lase în seama altor generații, în condițiile în care cel puțin unii ierarhi încă defilează cu astfel de panarame euroatlantice în loc să le trimită la recatehizare. Nici nu mai au vreo scuză, în condițiile în care pe parcursul ultimilor ani chiar s-a acumulat destulă bibliografie serioasă despre rătăcirile și ereziile acestor recidiviști. Cu o astfel de „mentalitate deschisă”, BOR nu poate decât să producă un dezastru mult mai mare decât cel lăsat în urmă de prima schimbare a calendarului care a dat peste cap structura anului bisericesc (Paștele pe Iulian, Sfinții Petru și Pavel pe Gregorian, drept urmare postul Sfinților Apostoli a fost scurtat cu 13 zile, ca să dau doar un exemplu) și a împins în schismă milioane de confrați ortodocși care, dincolo de mentalitatea sectantă și de lipsa de discernământ, au simțit că schimbarea s-a făcut din rațiuni lumești și în urma unor presiuni lumești, vizibile de la o poștă în momentul de față (cel puțin în cazul lui Baconsky e totul pe față).
Și astfel ajungem la ultimul punct. Discuția nu e oportună pentru că pur și simplu nu ai cine să discuți. O astfel de discuție presupune un minim de rigoare dogmatică, disciplină canonică și conștiință eclezială. Poate că va veni vremea când Biserica Ortodoxă va putea să discute sobornicește, sine ira et studio și în Duhul părinților de la Niceea despre cea mai bună modalitate de a păstra rânduiala acestora din urmă în condițiile evoluțiilor științifice care au avut loc între timp. Dar nu ai ce să discuți cu un Bulai cu diplomă de teolog sorbonard care vrea să schimbe calendarul Bisericii în funcție de producția la hectar, adică în funcție de PIB-ul celor mai dezvoltate euroregiuni și de subsecventa lor capacitate de a atrage fluxurile migratorii compuse din români amărâți, pe care el și tovarășii lui îi batjocoresc de fiecare dată când au ocazia, de fiecare dată când îndrăznesc să își exercite drepturile democratice garantate în cadrul comunității euro-atlantice fără să îi întrebe pe ei ce să voteze, ce să strige și cum și cui să se închine.
În orice caz, Sinodul Panortodox de la Moscova din 1948 a stabilit că schimbarea datei Paștilor nu se va putea face decât sobornicește, de către toate Bisericile Ortodoxe, pentru că unitatea Bisericii și împreună-prăznuirea sunt mai importante decât acuratețea calendaristică și cu siguranță sunt mai importante decât integrarea euro-atlantică și decât orice alt proiect politic vremelnic. Cine are patrie mai importantă decât patria din cer la Washington și Bruxelles trebuie trimis prompt la plimbare și recatehizare atunci când are pretenția de a stabili agenda Bisericii. De altfel, cred că cel puțin Preafericitul Daniel e îndeajuns de pragmatic pentru a nu-și trage un glonț în picior și pentru a nu sfâșia cămașa lui Hristos „la inițiativa” acestor panglicari euroatlantici. Însă mă tem că ăștia n-au deschis gura de capul lor și că în culise se fac presiuni asupra ierarhiei. Motiv pentru care nu m-ar mira ca în curând să apară în spațiul public noi revelații ale unor organizații de tip „să fie lumină”, așa cum s-a întâmplat și în perioada referendumului inițiat de Coaliția pentru Familie.
Dezbaterile sunt inoportune – la limită chiar imposibile – și datorită faptului că am devenit o societate mult prea securistă, tendință pe care războiul din vecini nu au făcut decât să o accentueze. E doar una din marile noastre probleme de care ar trebui să ne ocupăm înainte de a ne apuca să modificăm calendarul ca să prăznuim paștele cu frații de credință euro-atlantică. Pe de altă parte, dacă ăștia – sau cine i-o scoate la înaintare – mai încearcă mult să ne ucrainizeze, adică să ne bage în casă o schismă și un război religios după modelul brevetat la Kiev, s-ar putea să reușească să-i scoată pe românii iubitori de pace și de Hristos din pepeni. Abia atunci s-ar putea ca aceștia din urmă să ajungă să spună: „ia mai duceți-vă dracului – că el vă mână – cu tot cu (dez)integrarea voastră euro-atlantică!” Altfel spus, dincolo de lipsa unui personal capabil să articuleze un discurs mai puțin jenant în favoarea unor astfel de „inițiative”, agresarea atlantist-securistă a credincioșilor ortodocși s-ar putea să nu fie cea mai inteligentă strategie de menținere a stabilității și fidelității partenerului strategic de la nord de Dunăre. Din contră, s-ar putea să fie picătura care va umple paharul.
Autor: Alexandru Racu