Alexandru Racu: „Îmi place că s-a activat comentariatul belemisto-sexomarxist: masculinitate toxică”

În ceea ce mă privește, reacția lui Will a fost perfect normală. Ăla i-a jignit soția, el i-a dat un pumn. Simplu. Și firesc.

Cu ani în urmă, n-ar fi avut nimeni dubii cu privire la cine a fost băiatul bun și cine a fost băiatul rău, cine s-a comportat firesc și cine a fost pus la punct, pe bună dreptate, pentru comportament cu totul deplasat.

Însă după zeci de ani de gendereală nu mai suntem în stare să facem deosebirea între a face mișto de chelia lui Danny de Vito și a face mișto de o femeie care și-a pierdut părul, adică între o glumă bună (sau cel puțin acceptabilă) și o glumă proastă (și crudă).

În aceeași epocă, “fără violență”, în care e ok să distrugi vieți și cariere pentru că te simți tu ofensat, în numele “comunității”, în virtutea unei interpretări hipertetendențioase sau de-a dreptul delirante a unei afirmații, e inacceptabil, pe de altă parte, să răspunzi printr-un pumn la o jignire evidentă, pentru că “nimic nu justifică violența” și pentru ca nu care cumva să zică lumea bună că ești mascul toxic.

Dacă îi dădea un pumn lui Colțescu pe motiv de rasism (închipuit) toată lumea ar fi aplaudat. Dacă pumnul i-l dădea Jada, toată lumea ar fi apreciat exemplul de emancipare a femeii și de luptă împotriva sexismului. Așa nu mai e bine.

Nu mă interesează dacă Will Smith împărtășește, la rândul său, concepțiile elitei hollywoodiene cu privire la aceste teme (nu cunosc detalii). Aseară a făcut ce trebuie, chiar dacă el însuși, la nivelul propriei sale conștiințe, nu mai e sigur de el datorită confuziei morale ce domnește în mediile în care socializează.