Există moda asta în rândurile burgheziei mari și mijlocii de identificare cu victima, iar victima trebuie să fie musai victimă a discriminării rasiale, a sexismului sau a homofobiei, nu a sărăciei și a exploatării economice, deseori corelate, e drept, cu rasismul și exploatarea sexuală. Că așa poate să se victimizeze și Meghan Markle pe canapeaua lui Oprah.
Evident, când te uiți în paralel la Oprah și la Meghan, constați că spre deosebire de prima, cea de-a doua nici măcar nu e neagră, ci doar un pic mai bronzată, însă îndeajuns de mult pentru a revendica și ea statutul de victimă a rasismului.
Antirasismul, antisexismul și antihomofobia au devenit componente intrinseci ale ideologiei clasei dominante. În timp ce miliarde de oameni sunt călcați în picioare și exploatați în condiții crunte, noi ne uităm la victime ale rasismului sau hărțuirii sexuale care au în conturi milioane sau miliarde de dolari. Și nu îi mai vedem pe primii de ultimii, care au confiscat prim-planul.
Evident, această identificare cu victima e un mod de a-ți ascunde privilegiul și de a scăpa de conștiința vinovată. De ce ar trebui să te simți vinovat că în timp ce alții mor de foame tu te lăfăi pe milioane de dolari, în condițiile în care și tu ești o victimă care suferă mai tare de pe urma rasismului din interiorul Casei Regale sau a hărțuirii de pe platourile de filmare de la Hollywood decât suferă alții de foame? Și cum ar putea să se justifice o revoluție împotriva unei clase dominante care este ea însăși compusă din victime și oprimați?
De fapt, întreaga furie alimentată de sărăcia, precaritatea, exploatarea și alienarea de zi cu zi trebuie îndreptate nu împotriva clasei dominante, ci împotriva bărbatului alb, heterosexual și creștin, indiferent dacă este bogat sau sărac. Acesta din urmă a preluat practic rolul evreului din perioada interbelică, uneori privilegiat, deseori sărac, către care trebuia redirecționată furia clasei muncitoare exploatate. Cu deosebirea că spre deosebire de primul, definit prin fatalitatea biologiei, cel din urmă se poate izbăvi totuși prin participarea spășită la ședințele de reeducare și ispășire a vinei de a fi posesorul unui privilegiu, white-male privilege, singurul privilegiu recunoscut de clasa dominantă. E tributul pe care trebuie să-l plătească pentru a rămâne în rândul clasei dominante, în rândul lumii bune. Chiar și din această poziție privilegiată, dacă te declari feminist ca Trudeau și dai dovadă de îndeajuns de multă ură de sine, lumea bună uită cât ești de bogat și din a cui trudă te-ai îmbogățit.
Autor: Alexandru Racu