Eu sunt de acord ca statul să sprijine copiii săraci prin burse sociale și să-i răsplătească pe cei silitori și sclipitori prin burse de merit. Dar mi se pare complet iresponsabil să împingi deficitul bugetar până la limita incapacității de plată deoarece ai decis, printre altele, să răsplătești mediocritatea cu bursă de merit, chiar și atunci când nu e însoțită de sărăcie. Mai ales în condițiile în care media a tot scăzut în ultimii ani, iar asta și datorită inflației notelor stimulate de proliferarea burselor care nu se justifică nici prin merit, nici prin situația materială precară.
Dacă voiau să dea bani la copii, puteau mai bine să crească alocațiile, fără ca astfel să pună presiune pe profesori să crească notele în mod artificial, proces care inevitabil duce la demotivarea elevilor și deci la scăderea nivelului de pregătire al tinerei generații, ceea ce, firește, nu o avantajează pe termen lung. Deși, ca să fiu sincer, mărturisesc că nu am înțeles niciodată de ce un angajat cu salariu minim pe economie, al cărui copil se culcă uneori sau deseori nemâncat, trebuie să plătească din taxele lui (din 4000 salariul minim pe economie brut, 1500 se duc la stat) alocația unui alt copil, al cărui părinte câștigă de cinci ori mai mult.
Evident, sunt multe alte privilegii de stat mult mai nesimțite de unde se putea începe cu tăierile, la fel cum sunt multe alte venituri – proprietăți multiple, bunuri de lux, profituri și venituri mari – care ar putea fi taxate suplimentar. Dar în condițiile în care ai atâția săraci în țara asta, adulți și copii, mi se pare complet injust să-i taxezi pe ăștia, eventual să le crești TVA-ul, sau să nu-i ajuți îndeajuns de mult, prin redistribuție, pentru a-i ridica din sărăcie, pentru că ai decis să dai mai degrabă burse unor copii care nici nu sunt săraci, nici nu prea se omoară cu școala.
De altfel, când le ridici artificial nota unora ca să poată să ia bursă, te simți inevitabil obligat să le-o ridici și celor de sub ei, și celor de deasupra lor, ca să nu-i discriminezi. Cei de sub nu mai trag de ei la fel de tare ca să ia, pe merit, notă de trecere, și să iasă astfel din mocirla analfabetismului funcțional, nici cei de deasupra, cu excepția celor câțiva, întotdeauna puțini la număr, care învață exclusiv din pasiune. Pentru că nici aceștia nu au parte de recunoașterea pe care ar merita-o, iar asta îi demotivează, și mai mult de zece nu pot lua. Doar că zecele se dă și el mult mai ușor, pentru mai puțin sau mult mai puțin decât potențialul maxim al unui elev, atunci când sunt umflate artificial notele celor care iau 7, 8 sau 9. Prin urmare, se ajunge la situația în care multor elevi li se transmite mesajul că sunt îndeajuns de deștepți deși, în realitate, sunt mult mai puțin deștepți decât ar putea să fie într-o lume fără ierarhii și criterii de evaluare falsificate.
Din punctul meu de vedere, asta nu e investiție în educație, nici social-democrație. E doar răsfăț specific noilor modele educaționale îmbrățișate de părinții middle-class, care dăunează grav educației, fără să contribuie la eradicarea sărăciei.
Autor: Alexandru Racu