Din nefericire, fenomenul galeriilor reflectă în mare măsură nivelul jalnic al dezbateriilor publice contemporane. De fapt, cred că peste 90% dintre cei care comentează pe Facebook, inclusiv mulți intelectuali cu pretenții, o fac animați de spiritul peluzei.
Uitați-vă la cum reacționează peluza la o situație structural identică unde singura diferență ține de inversarea rolurilor: în primul caz al nostru e faultat, în cel de-al doilea caz al nostru a faultat. În primul caz reacția este: Huo! Criminal cu crampoane! Scoate bă cartonașul! Dar când al lor zace pe gazon faultat de al nostru, aceeași peluză îi strigă faultatului: Huo! Fătălăule! Scoală-n morții mă-tii că n-ai nimic!
Cam așa reacționează cei mai mulți oameni și atunci când se dispută meciul dintre pesedism și tefelism, dintre corupții noștri și corupții lor, dintre populism și elitism, dintre Holocaust și Gulag, dintre victimele lor și victimele noastre, dintre ruși și americani, dintre religie și ateism, dintre Islam și Creștinism, dintre ortodoxism și sexomarxism ș.a.m.d.
Reacționează și se poziționează la fel de onest, nuanțat și obiectiv ca și peluza nord și peluza sud atunci când joacă Steaua cu Dinamo. Se identifică cu “galeria”, care ține întotdeauna cu “ai noștri”, iar gândirea se rezumă la identificarea de argumente, de cele mai multe ori primitive, menite să justifice această adeziune emoțional-instinctivă.
Foarte puțini sunt cei capabili să adopte poziția arbitrului și a gândirii care își merită numele.
Autor: Alexandru Racu