Am stat două nopți la Călimănești, pe Valea Oltului. Revin mai târziu cu câteva poze despre nestematele cu care Creatorul și strămoșii noștri au înzestrat aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Momentan vreau să vorbesc un pic despre horeci.
O ciorbă de burtă fără mujdei și smântână și cu un ardei iute care nu era iute, o clătită cu trei feliuțe de banană și o tonă de Finetti, din care a trebuit să dau la o parte cam jumătate ca să pot să înghit, și pe care am dat 25 de lei.
Dar cea mai frumoasă experiență a fost a doua zi, la micul dejun. După ce în prima zi am mâncat la noi la hotel, am zis să încercăm și un alt restaurant că poate o fi mai bun. Însă a fost și mai prost.
Pe omleta cu cașcaval și șuncă, plus vreo patru măsline, felii de castraveți și roșii pe jumătate albe – cele mai proaste pe care le poți lua de la Mega – am dat 32 de lei (s-a mai adăugat un mini pachețel de unt și unul de gem). Surpriza cea mare a fost însă cafeaua. Persoanele cu care eram la masă și-au luat latte, la 19 lei, eu am zis să îmi iau capuccino, la 15.
Dacă celorlalte persoane de la masă le aduce câte un pahar mare plin, mie îmi aduce o ceașcă mică pe jumătate goală (sau pe jumătate plină, depinde de perspectivă). Îi spun să facă bine să o umple, dar ea îmi răspunde că atât i-a dat aparatul. Pe moment, nu mi-a picat fisa. Ar fi trebuit să-i fi spus că dacă serviciul se rezumă la cât dă aparatul, puteam să-mi iau cafeaua direct de la aparatul de la marginea drumului și era de trei ori mai ieftină.
Vrând totuși să evit scandalul îi spun să îmi aducă și un latte d-ăla de 19 lei, în condițiile în care capuccino-ul pe care mi l-a adus îl terminan din două înghițituri. Dacă tot dădeam 32 de lei pe omletă, de ce n-aș fi dat 34 și pe cafea.
Ce-i drept, odată cu servirea latte-ului s-a putut constata un progres. Dacă în primul caz am primit jumătate de cană de capuccino, acum am primit două treimi din cantitatea de care beneficiaseră comesenele. De data asta chiar mă enervez și îi spun să își ia cafeaua că eu chiar n-am de gând să plătesc încă 19 lei doar ca să fiu luat la mișto. Ea insistă că atât i-a dat aparatul. Pleacă, mai stoarce aparatul și revine cu vreo 85% din cantitatea care m-a ispitit, determinându-mă să mai scot 19 lei din buzunar ca să pot să zic că am băut și eu cafea la micul dejun.
În cele din urmă, înghit în sec și primesc ce mi se dă. La final, pentru trei omlete d-astea și două toast-uri cu șuncă și cașcaval, plus cafelele, plătim 250 de lei, cam tot atât cât plăteam în Grecia pentru o cină copioasă, la malul mării, pentru trei persoane, cu vin, salată grecească și garnituri pe lângă cele trei farfurii principale cu pește, caracatiță și calamari, atât de mari că nu mai puteai să te scoli de la masă, plus apă, pâine și desert din partea casei.
Așa că m-am decis. De acum înainte îmi fac vacanțele numai în țară, alături de adevărații patrioți din Horeca, doar că data viitoare fie îmi iau de acasă niște ouă fierte, niște feta și niște roșii alese pe sprânceană de la Piața Sudului, ca pe vremuri, fie mă duc și servesc micul dejun la Rompetrol – sau OMV / Petrom, dacă nu e niciun Rompetrol prin apropiere; e cel puțin la fel de bun și în mod cert e mai ieftin și mai consistent.
Totuși, nu aș vrea să generalizez. La recomandarea unui prieten de familie cu care ne-am întâlnit la Călimănești, ne-am oprit pe drumul de întoarcere la Dedulești, Județul Argeș, pentru niște mici. Aparent, localnicii din Dedulești, altfel oameni simpli de la țară, s-au specializat pe mici și alte fripturi în condițiile în care în fiecare weekend ruta București – Valea Oltului e foarte aglomerată. Sunt mai multe restaurante la șosea, și cel puțin acela în care am intrat noi era plin. Mâncare foarte, foarte bună și ieftină. Și cei mai buni papanași pe care i-am mâncat vreodată.
Deci se poate și altfel. Așa cum am mai spus, există și în România servicii extraordinare. Însă în nicio altă țară nu am întâlnit atâți horeci nesimțiți, fără pic de respect față de profesia lor, complet străini de satisfacția lucrurului bine făcut, care trăiesc doar din ciupit, țepuit și fraierit, cât timp s-o mai putea. Falimentul cât mai rapid al acestei categorii de antreprenori din HORECA e un mare câștig pentru civilizație.
Autor: Alexandru Racu