Site icon gandeste.org

Alexandru Racu despre esența ideologiei USR-iste: „Da frate, în loc să facă ceva mișto cu banii ăia, cum ar fi niște autostrăzi, le dă banii la pensionari”

În 2019, cu puțin timp înaintea alegerilor prezidențiale, am surprins următoarea replică rostită într-un context corporatist: “da frate, în loc să facă ceva mișto cu banii ăia, cum ar fi niște autostrăzi, le dă banii la pensionari”, iar interlocutorul încheia cu lehamite: “asta e țara în care trăim”. În fine, era esența ideologiei useriste: să nu le mai dăm la amărâți ca să avem bani de autostrăzi. Acum s-a trecut la următorul nivel, cu toate că în centrul discuției a rămas tot mașina, acest simbol care îi diferențiază pe câștigătorii (sau doar semicâștigătorii) tranziției de perdanți și alți nașparlii care încă se înghesuie în transportul în comun. Altfel spus, să le luăm amărâților și puținul pe care îl mai au ca să avem loc curat și civilizat unde să ne parcăm mașina.
“În afară de administrație publică, Pleșa e implicat și în afaceri. Viva SRL, una dintre firmele la care este asociat, împreună cu fratele său, se ocupă de comerțul cu materiale metalice de construcții, a scris publicația alba24.ro. În 2019, firma a avut 35 de contracte cu statul, prin achiziție directă, în valoare de 59.438 de lei. Cifra de afaceri a companiei a fost de 18,8 milioane lei, iar profitul net, de 646.000 de lei, în 2019. Pleșa are o colecție de timbre în valoare de 10.000 de euro și conduce un Mercedes modelul Clasa E Limuzină, a arătat tot presa din Alba.
În ianuarie, noul primar anunța, printr-un comunicat publicat pe site-ul primăriei, că vrea să rezolve problema parcărilor în Alba Iulia, una dintre soluții fiind demolarea blocului Turturica. Niciun cuvânt despre ce se va întâmpla cu oamenii care locuiesc acolo, precum Titel Jurca.
Autor: Alexandru Racu
Exit mobile version