“Lupta împotriva dezinformării” a fost, de la bun început, expresia unei mișcări totalitare. Acum, ea doar și-a dat arama pe față, și a putut să o facă numai în România pentru că suntem un popor de mămăligari, vegetal, cum spunea Ana Blandiana, cu o elită compusă din papagali, care au internalizat pe deplin ura de sine și discursul autocolonizator.
De la bun început, fact-checkării au spus că alegerile sunt bune, dar doar dacă alegătorii nu sunt influențați de ruși. Firește, dacă fact-checkării și aliații lor din statul profund ar fi încercat să facă în SUA porcăria pe care au făcut-o în România, ieșea război civil. Iar eu vă garantez că toată clica asta de bișnițari și barbugii o să fugă ca niște șobolani, abandonați și de UE și de SUA, dacă poporul o pune de un nou 10 august. Pentru moment, pare mai preocupat de tăierea porcului.
Revenind, se pune problema modului în care am putea să garantăm corectitudinea alegerilor dacă e să acceptăm premisele luptătorilor cu fake news-ul. O primă soluție ar fi vigilența serviciilor secrete. Dar deja această soluție este problematică, deoarece, după cum constatăm chiar în zilele acestea, serviciile, care în orice stat democratic sunt extrem de greu de controlat de către puterea civilă, sunt ele însele capabile să dezinformeze și dispuse să scoată din joc candidați pentru motive care n-au nicio legătură cu combaterea influențelor maligne de peste hotare. Iar din moment ce aceste servicii sunt secrete, noi nu putem ști niciodată dacă ele chiar ne apără de ruși sau ne exploatează și ne prostesc pentru propriile lor interese. Serviciile sunt opace, însă democrația presupune transparență. Nu putem vorbi de putere a poporului (demo-crație) atâta timp cât poporul nu știe, atâta timp cât deciziile se bazează pe niște informații pe care poporul nu are cum să le verifice.
Însă vedem că și în condițiile în care am băgat tone de bani în serviciile secrete, tot ne trezim că câștigă “omul rușilor” (vorba vine). Nu doar la noi, ci și în SUA. Și atunci, care e următorul pas dacă acceptăm în continuare premisa de la care pornesc luptătorii cu știrile false, aceea că alegerile sunt bune doar atunci când nu sunt influențate de ruși?
Păi am putea să deconectăm România de la internet și să ne întoarcem în 1990, când aveam o singură televiziune, de stat, iar asta garanta buna informare a poporului. Adică să ne întoarcem la monopolul informațional, care e o caracteristică definitorie a totalitarismului, și la societatea închisă. Însă cum deconectarea unei țări întregi de la internet presupune costuri economice mult prea mari, pe care nu o să și le asume nimeni, nu ne mai rămâne decât să interzicem alegerile atunci când zic serviciile că au fost influențate de ruși, adică să ne întoarcem la regimul partidului unic și al brațului său militar, Securitatea.
Însăși ideea că alegerile ar putea să fie nelegitime pentru că oamenii pot fi influențați e o idee profund totalitară. Trecând peste faptul că încercarea de a influența alegătorii de către toți candidații și grupurile de interese din spatele lor e definitorie pentru orice campanie electorală, democrația este un sistem în care oamenilor li se dă puterea în condițiile în care știm foarte bine că ei sunt imperfecți și deci influențabili. De ce? Nu pentru că ne-am face iluzii cu privire la capacitatea lor de a distinge între bine și rău, ci deoarece considerăm că alternativa, în speță dictatura, e mai proastă. Dacă democrația ajunge să fie condiționată de o perfecțiune iluzorie a omului, pe deplin conștient de interesele sale și deci neinfluențabil, atunci ne întoarcem la regimul de democrație populară de dinainte de 1989, în care alegerile erau suspendate până la momentul, veșnic amânat, în care progresul istoric avea să genereze și să universalizeze omul nou, eliberat pe deplin de falsa conștiință prin intermediul căreia putea fi manipulat de forțele imperialiste din afară (sună familiar, nu?).
Ni se spune acum că trebuie luate măsuri împotriva recrudescenței fascismului interbelic, împotriva celor care revendică libertatea de a-l cinsti pe Căpitan, acesta fiind primul pas către reabilitarea proiectului său politic care era unul antidemocratic și antiliberal. Ceea ce este adevărat. Numai că printre noi se află și alți fasciști, care de ani buni au fost lăsați să își facă de cap, până când ne-au venit de hac, iar valul neolegionar la care asistăm e, în bună măsură, o reacție la acest fascism civic scăpat de sub control. Mă refer la toți yesmenii cu ștaif din presă, universități și societatea civilă, care au ieșit din secunda doi în față ca să valideze puciul cecerist bazat pe narațiunea lipsită de orice probe a serviciilor. În lumina acestor evoluții din Rebublica Bananieră România, începi să înțelegi mai bine de ce Orban i-a expulzat pe toți ăștia din Ungaria.
În orice caz, puciul bananier de la noi va deveni o referință clasică în discursul iliberal care va prelua cu necesitate de la soroșiști argumentul conform căruia trebuie să fii intolerant cu intoleranții. După 6 decembrie 2024, intrăm într-o nouă fază a luptei dintre populiști și liberali, mai violentă și mai haotică, o contribuție remarcabil de mare pentru o țară atât de mică și pentru un politican atât de primitiv precum Ciucă al nostru.
Vestea proastă e că statul român e prea slab și pătura cu convingeri autentic democratice din România e prea subțire ca să se poată lupta concomitent și cu nostalgicii fascismului clasic, care probabil că vor deveni tot mai vocali, și cu adepții securisto-tefeliști ai fascismului civic, care după ce au tot spus că prostimea care votează cum nu trebuie nu ar trebui să aibă drept de vot, au reușit, în cele din urmă, să arunce în aer regimul constituțional din România. În acest context, merită să ne amintim de cuvintele rostite de Juan Donoso Cortes în contextul politic înfierbântat de la 1848: “Domnilor, libertatea este moartă. Acum nu vă mai rămâne decât să alegeți între dictatura sabiei și dictatura pumnalului”.
Autor: Alexandru Racu