Uneori mă gândesc la oameni. La oamenii simpli. Oamenii ăștia care pe parcursul ultimilor doi ani au pierdut rude sau prieteni, au pierdut afaceri sau locuri de muncă, n-au avut acces la spitale, au sărăcit, au fost bombardați cu știri apocaliptice, mulți dintre ei s-au îmbolnăvit de nervi, le-a fost dată viața peste cap, au fost mânați când încolo, când încoace de niște autorități care improvizau, dar pretindeau că știau, au fost agresați și hărțuiți de autorități, au trecut printr-un experiment social fără precedent, s-au uitat la copiii lor cum pierd ani de școală, se tâmpesc în online și trec de la copilărie la adolescență închiși în case. Nu mai vorbesc de toate certurile și de toată vrajba la care s-a ajuns din pricina disensiunilor, într-o anumită măsură inevitabile, de prieteniile stricate sau de înmormântările cu scandal, de nunțile amânate la nesfârșit și de sentimentul că pandemia și pandemența n-o să se mai termine niciodată.
Adevărul e că oamenii sunt obosiți. Epuizați. Și tocmai acum, când începe să se vadă luminița de la capătul tunelului, mai marii lumii se pregătesc să o pună de un război sau cel puțin ne aplică încă o rundă de terorism psihologic, după doi ani de balamuc. La care se mai adaugă și criza economică. Așa că stau și mă întreb: cu ce or fi greșit oamenii ăștia de s-au pricopsit cu așa conducători? Și nu în ultimul rând, ce-o fi în mintea conducătorilor ăstora. Dacă după doi ani de dezastru sanitar de proveniență naturală sau umană (încă nu s-a stabilit) ne mai bagă și într-un război, cum oare cred că vor scăpa de furia populară? Dând vina unii pe alții? Cât o să mai meargă? Cert e că nervii oamenilor, din motive lesne de înțeles, sunt întinși la maxim și ăstora taman acum le arde de un nou război, după doi ani de război cu covidul care deseori s-a transformat în război cu semenii. Un război care e posibil să se termine cu un război generalizat al popoarelor împotriva clasei conducătoare care parcă și-a ieșit din minți.
Așa că bine ar face să se înțeleagă între ei și să fie pace. Întâi de toate pentru binele lor. Ceva îmi spune că cei care vor fi percepuți drept responsabili pentru dezastru nu vor scăpa. Și oricât vor încerca să dea vina pe ceilalți, s-ar putea ca lumea să ajungă la concluzia că toți sunt vinovați și s-ar putea ca toți să plătească, într-un fel sau altul, dacă se ajunge la un dezastru de proporții.
Autor: Alexandru Racu