Cred că în cadrul orelor de educație sexuală pentru clasa de mijloc ar trebui să li se spună sincer fetelor cum stă treaba cu fertilitatea după treizeci de ani și cu singurătatea după patruzeci, pentru a le ajuta să își dea seama dacă chiar vor s-o ardă cu “prietenul” șapte ani, pentru ca la capătul celor șapte ani (sau mai mult) prietenul să le spună că el “încă nu se simte pregătit” pentru implicarea într-o relație serioasă.
Mai cred și că impactul orei de educație sexuală asupra sarcinilor la minore va fi egal (sau în cel mai bun caz aproape egal) cu zero, problema rezolvându-se nu prin educație sexuală în mod particular, ci prin școlarizare ca mijloc de ascensiune socială la modul general, adică prin școlarizarea de modă veche, anteneoliberală, la care un număr foarte mare de copii din România nu mai au acces efectiv, iar când școlarizarea reușește totuși să te bage în clasa de mijloc, deseori ascensiunea socială vine la pachet și cu patologiile clasei de mijloc, cum e cea descrisă în paragraful anterior. Din păcate.
În rest, pe bărbați Biserica îi învață să își iubească soția și familia până la moarte. Adică, încearcă să cultive tocmai acele virtuți a căror dispariție se simte tot mai mult în rândul clasei de mijloc: fidelitatea, devotamentul, dăruirea, jertfa. Nu întotdeauna reușește și reușește tot mai puțin în vremurile astea în care influența ei asupra noilor generații e tot mai scăzută, dar măcar încearcă.
În schimb, educația sexuală te învață să îți învingi rușinea, ceea ce pornografia omniprezentă în zilele noastre (și societatea de consum, în general) oricum reușește să o facă mult mai eficient. Din acest punct de vedere, chiar nu cred că educația sexuală mai are ce să strice la cei deja pervertiți, e doar o celebrare jalnică a trendului degradant, la fel cum nu cred că cei câțiva adolescenți care rezistă prin minune și prin resursele de proveniență familială și eclezială la presiunea tentațiilor concrete din zilele noastre vor ceda atunci când le va face teoria sexomarxistă o oengistă ridicolă, care în multe cazuri o arde nefericit cu “prietenul” (sau singură) și își compensează frustrările personale prin misiunea sfântă de a-i izbăvi pe copiii altora din ghearele medievalilor.
Sigur, femeile cu adevărat emancipate (întâi de toate financiar, ceea ce înseamnă că genul ăsta de emancipare e un privilegiu foarte restrâns, chiar și în rândurile clasei de mijloc) se vor descurca și fără bărbat, mai ale acum că există donatori de spermă și mame surogat, la fel cum copiii lor de sex masculin nu se vor descurca să fie soți și tați dată fiind lipsa (mai mult, demonizarea) modelului.
Dar astea sunt țăcăneli care afectează o minoritate privilegiată și / sau hiperideologizată. Cum am spus, cei mai mulți / cele mai multe suferă fie de sărăcie și analfabetism, adevăratele cauze ale sarcinilor la adolescente, fie de precaritate economică și afectivă: se chinuie să își plătească creditul și n-au cu cine să își întemeieze o familie.
Autor: Alexandru Racu