Vă dați seama cât de săracă trebuie să fie viața erotico-afectivă a Ericăi Macarena, dacă mesajul ei e că bărbații sunt cu toții fie violatori, fie copii mici, atât de pămpălăi încât trebuie să-i înveți “să sugă”? În realitate însă, genul acesta de discurs feminist e la fel de infantil și de contraproductiv-steril ca și discursul incelilor, bărbăților care aleg să meargă pe propriul drum (mgtows) și al altor loseri care și-au copiat practic discursul după discursul la fel de idiot al feministelor.
Și ăia spun că toate femeile sunt curve și că nu caută decât să profite de pe urma bărbăților la cel mai nesimțit mod cu putință. Dar niciunul dintre ăștia și niciuna dintre astea nu își pun întrebarea: oare nu o fi și cu tine o problemă dacă nu ai reușit să-l găsești pe acel bărbat decent / pe acea femeie decentă, cu care să îți poți întemeia o familie fericită? Sigur, uneori lucrurile nu se leagă în viață, mai e și cum dă Dumnezeu. Dar înainte să te plângi de patriarhat sau de “pizdocrație”, întreabă-te sincer dacă cineva care are ce să ofere și e dispus să se dăruiască (căci dacă nu e dispus și a înlocuit dăruirea cu revendicarea și lupta pentru drepturi, o să fie ori singur, ori într-o relație disfuncțională) chiar are motive să te ia. Și dacă nu cumva ești și tu responsabil pentru eventuala absență a acestor motive.
Așadar, genul ăsta de protest (isteric la feministe și cinic-infantil la inceli) sună mai degrabă ca o răbufnire a frustrării, ca o raționalizare penibilă a eșecului personal sau poate ca un strigăt de disperare. Chiar nu s-or mai găsi la începutul anilor 2020 pe piața matrimonială decât violatori infantili și curve profitoare? N-am făcut un studiu de piață, nici nu pot vorbi din experiență, că am 42 de ani și sunt happily married de 16 ani, dar înclin să cred că nu o fi dracu’ chiar așa de negru. Dar chiar dacă presupunem că ar fi, ce se poate spune despre revendicările aberante, care se substituie, prin disociere, expresiei firești a exasperării față de starea culturii, care să zicem că s-a degradat într-atât de mult încât chiar nu mai ai cu cine? Sunt parte din soluție? Sau mai degrabă parte din problemă? Firește, e o întrebare retorică.
Desigur, e foarte posibil ca Erika Macarena doar să exploateze cinic-mercantil un segment de piață, fără să creadă neapărat în ceea ce spune, la fel cum mare parte dintre progresiștii pe care această nouă mostră de vulgaritate agresivă i-a trezit din hibernare (după ce toată iarna n-au scos o vorbă despre genocidul care continuă în Gaza, cu sprijin diplomatic și militar de la principalii furnizori de burse și granturi) nu sunt și ei decât niște oportuniști care recită jalnica poezie ce se vinde în ziua de azi. În fine, dacă vreo feministă înțepată o să-mi replice “dar de ce presupui tu că Erika își dorește o familie, sau măcar o relație?”, că poate e lesbiană sau happily single, am să-i răspund că în cazul ăsta chiar nu înțeleg de ce se mai bagă în seamă pe subiecte care oricum n-au legătură cu viața ei.
Îmi place să cred că doar femeile care n-au mai ieșit de mult la un date cred că alea care beneficiază de astfel de oportunități tremură toate de frica violului și a omorului. Chiar nu țin minte să fi fost așa pe vremea mea, cel puțin în clasa de mijloc din care fac parte și eu, și Erika Macarena. Iar dacă între timp acolo s-a ajuns, în ciuda ofensivei feministe tot mai acerbe din ultimii ani, atunci poate că ar trebui să fim mai înțelegători față de fundamentaliștii islamici care organizează atent date-urile, în familie, de față cu tatăl și fratele, ca să nu aibă fata motiv să se teamă de viol și omor.
Autor: Alexandru Racu