Câteva paradoxuri:
1. Antivaxerii după ce un copil dintr-un milion moare după un vaccin: vaccinul ucide! Antiortodocșii după ce un copil dintr-un milion moare după botez: botezul ucide!
2. Din câte am înțeles, copilul respectiv se născuse prematur și avea probleme de sănătate serioase. Nu știu care erau perspectivele sale pe termen lung, din punctul de vedere al sănătății și calității vieții, dar nu pot să nu remarc că aceiași oameni care susțin avortul din milă (și nu numai) pentru copiii care ar urma să se nască cu handicap (și nu numai), eventual chiar și în trimestrul al treilea, s-au năpustit dintr-o dată pe “preotul criminal” care a ucis un copil de o lună printr-un ritual prin care am trecut toți în vremea prunciei, neexistând în momentul de față nicio dovadă că respectivul preot a ignorat în mod voit vreo recomandare medicală cu caracter general sau particular, neexistând nicio dovadă că a ignorat, așadar, vocea științei, care nu se confundă nici cu bezbojnicia antiortodoxă, nici cu istericalele tefeliste, nici cu panaceul care exclude din start orice accident. Din nefericire, copii mai mor, fie din neglijența sau ignoranța părinților, fie în urma unor accidente tragice care pur și simplu se (mai) întâmplă atunci când copilul este implicat de adulți în diferite “activități neesențiale” (ca să folosesc lexiconul Martorilor lui Covid). Dar atunci nu mai face nimeni crize pentru că nu au fost “uciși de medievali”.
3. În 2010 a avut loc incendiul de la Maternitatea Giulești în urma căruia au murit șase bebeluși și alți câțiva au fost nenorociți pe viață. La putere era Băsescu, care la vremea respectivă tăia de la sănătate. Nu au fost proteste. Că la putere era anticorupția, care nu ucide. În 2015, niște rockeri împreună cu niște patroni iresponsabili au dat cu artificii într-un spațiu care nu ar fi trebuit să aibă aviz de funcționare din partea autorităților și s-a produs o tragedie de proporții. Au urmat proteste uriașe sub sloganul “corupția ucide” care au dus imediat la căderea primului ministru. În noiembrie 2019 anticorupția a ajuns din nou la putere, cu sprijinul USR. A urmat un an de gestionare foarte proastă a pandemiei și trei incendii cu victime în spitalele din România doar în ultimele trei luni. Manifestanții de la “corupția ucide” n-au mai zis nici pâs. Au stat cu toții în casă la căldurică, de fapt, mulți dintre ei la răcoare, dar asta e deja o altă discuție. Ei bine, cum altfel să compenseze ei lipsa revoltei împotriva statului, controlat acum de aleșii lor, decât printr-o nouă revoltă împotriva BOR?
4. În altă ordine de idei, după tragedia de la Suceava trebuie făcută o anchetă atât din partea autorităților de stat, cât și din partea ierarhiei bisericești, pentru a se stabili clar dacă există o culpă personală, care poate fi a medicului, în cazul în care nu i-a informat pe părinți de riscurile specifice la care era expus acel copil născut prematur, a părinților, în cazul în care au fost informați de medic, dar nu l-au informat la rândul lor pe preot, sau a preotului, în cazul în care a fost informat, prin părinți, cu privire la recomandarea medicului, dar nu a ținut cont de ea. Dacă existau proceduri și n-au fost respectate, atunci cei care nu le-au respectat trebuie să răspundă legal și, în cazul în care preotul este vinovat, canonic. Dacă nu existau proceduri, atunci e vremea ca acestea să fie instituite, ca să nu se mai repete astfel de tragedii. Iar aceste proceduri trebuie să fie raționale, adică să abordeze în mod rațional relația dintre risc și prevenție, fără prejudecăți antiortodoxe sau standarde duble conform cărora în bisericile ortodoxe nu pot avea loc accidente, ca în toate celelate locuri, ci doar crime medievale. Altminteri, cu siguranță ierarhia Bisericii Ortodoxe va ști, așa cum a știut dintotdeauna, să aplice iconomia acolo unde este cazul. Și sunt sigur că va da dovadă de mai multă rațiune și grijă față de om decât cetele de hateri isterici și ipocriți care, periodic, se apucă să vâneze vrăjitoare și se năpustesc cu mânie (anti)medievală asupra unor ținte false.
Autor: Alexandru Racu