Site icon gandeste.org

Alexandru Racu: “50% – 50% e scorul ideal pentru un război civil.”

50% – 50% e scorul ideal pentru un război civil.
Iar asta mă face să revin la întrebarea pe care am pus-o înainte de referendum.
Organizarea unui astfel de referendum este, în sine, un demers riscant. La fel cum ar putea să fie și aderarea la Uniunea Europeană, mai ales dacă țara nu se află deja sub umbrela NATO. Nu e clar cum rămâne cu Transnistria, nu avem niciun semn că Moldova, România și Occidentul ar fi dispuse să facă un troc în chestiunea transnistreană, e posibil ca găgăuzii să își proclame independența într-o astfel de situație, iar de aici până la ucrainizare nu mai e decât pas.
Acum, unii vor spune că riscul nu e atât de mare sau că merită asumat. Să zicem. Dar întreb din nou: ce garanții oferă UE și NATO? Dacă moldovenii zic da, zic și ăștia da? Sau zic da, da, da, dar să mai vedem, mai așteptăm ș.a.m.d.? O luăm de la capăt cu scenariul ucrainean, cu niște ONG-uri soroșiste care agită spiritele pentru a le oferi băștinașilor șansa de a muri eroic pentru cauza democrației, nu și șansa unei vieți mai bune?
În fine, dacă unii nu vor să participe la serbarea tefelistă care nu are în spate absolut nicio garanție serioasă, deși comportă riscuri foarte serioase, atunci văd că ne apucăm să-i tragem de urechi pentru că au picat testul civismului.
D-aia eu chiar sunt curios să înțeleg de ce jumătate din moldoveni au votat nu. Or fi toți pro-ruși, proști sau nebuni? Sau or fi și unii care au zis că riscăm să ne dăm foc la valiză, într-un context foarte periculos, deși nimeni nu ne-a promis nimic concret, doar vor să ne vadă cum ieșim la defilare ca să i se umfle inima în piept Ursulei. Dar doar atât.
Există negocieri diplomatice serioase între UE, SUA, Rusia și România cu privire la Republica Moldova? Există vreo strategie coerentă pentru a dezamorsa, inclusiv prin compromisuri pragmatice, această bombă cu ceas, oferindu-le moldovenilor un viitor mai sigur și mai bun? S-a negociat un deal garantat și rezonabil care să fie apoi supus aprobării prin referendum de către moldoveni? Sau doar scoatem oamenii la vot și în stradă cu promisiuni deșarte, că poate așa ajung să se ia și la bătaie, copiind modelul de succes din țara vecină?
Exit mobile version