Nu-i înțeleg și pace pe majoritatea intelectualilor publici, pe scriitori în primul rînd. Sunt rupți în cur financiar, însă debitează un discurs public de parcă ar avea șofer la scară și lefuri de directori de bancă. Sunt insensibili la nevoile oamenilor obișnuiți, ale celor săraci, chiar îi privesc cu dispreț. Parveniți fără mamă și tată, fără frați, egoiști.
Simt nevoia să se departajeze, ca după un cordon sanitar. Dacă nu prin valoarea operelor, care oricum este o variabilă pe care o s-o tocească sau o s-o potențeze doar timpul, prin fandoseli ce se vor ascunderi șmecherești ale originilor, îndeosebi banale.
Falsitatea pute de sub deodorantele folosite. Și se miră că lumea nu-i prizează, cît se mai miră!, și împinge-o cu lustruirea textului că nu-s înțeleși, că românașii nu-i merită, doar sunt proști, inculți și rămași în urmă.
Nu realizează ori, pur și simplu, nu le pasă că oamenii le percep nefirescul, fie și instinctiv, organic. Că de aceea păstrează rezerve. Și, ca să fiu clar, de ce ar trebui să creadă în niște tipi cărora prefăcătoria le-a devenit mod de viață?
Am văzut scrisori deschise semnate de sute de condeieri, pro sau contra la nu știu ce chestiune ce ține de administrarea culturii, de accesul la fonduri, la dulceața burselor, la sinecuri. Dar nu și în legătură cu muncitoarele care sunt obligate să poarte pamperși la serviciu de către patroni, la o firmă din Moldova, ca nu cumva să rupă minute de-un pipi din timpul serviciului. Nici legat de tăierile salariale demente, cu ani în urmă. Nici despre copiii care învață în satele fără curent electric. Nici despre cei care își distrug papucii, în peste 10 km pînă la școală, amenințați de lupi și urși. Nici despre semenii fără bani de-o pîine. Nici despre canceroșii care au probleme cu cumpărarea medicamentelor.
Am discutat cu unii confrați despre ceea ce cred că ar trebui întreprins, fiindcă oamenii, ca să aibă încredere în tine, să te respecte și să te citească, e nevoie să fie siguri că scriitorii le sunt alături, îi înțeleg și-i apără după puteri de nedreptăți. Am abandonat repede, deoarece nu unul m-a privit ca pe un extraterestru, care își găsește o preocupare minoră, ce nu dă bine cu obrazurile subțiri, în lipsa celor statuate cu adevărat importante.
Pe lîngă latura de divertisment, dacă scrisul înseamnă să servești metaforic apă însetatului și mîncare flămîndului, apoi nu-i oferi pentru băut parfum sau formol, și de saț conserve cu vagi amintiri de carne.
A vedea așa lucrurile nu înseamnă să fii de stînga, ci să fii un om întreg.
Autor: Alexandru Petria