Nicio organizație teroristă nu are înscrisă în statut că e așa. Fiecare urmărește scopuri pe care le consideră juste, care să le facă viața mai prosperă și echilibrată membrilor și societății în general. Contează mijloacele care duc spre țintă, modul de operare pentru obținerea obiectivelor și felul în care sunt receptate acțiunile structurii de către media și majoritatea populației. În anumite momente istorice, elemente numite teroriste devin frecventabile, chiar cu aură de onorabilitate și eroism, depinde de schimbarea opticii oamenilor și a raporturilor politice. Toate au un numitor comun: se bazează pe gestionarea fricii – semănată în rândul cetățenilor obișnuiți, puși în fața unor situații apropiate de coșmaruri, nefirești, neconforme cu practicile obișnuite – și militează pentru un bine colectiv, utopic ori nu, dar un bine băgat pe gât cu forța. Nu vă gândiți la teroriști neapărat ca la indivizii cu atentatele, răspândirea terorii are și alte trasee.
În viața omenirii, sub spectrul Covid-19, frica și teroarea au transformat casele și comunitățile într-un infern confortabil, unde libertățile au fost suspendate și raporturile umane deteriorate după normele dictaturii medicale. Infern confortabil, cu suferința indusă prin carantinare și bombardamentul informațional aberant și contradictoriu despre periculozitatea molimei – de fapt, o gripă de periculozitate medie, însă cu o contagiozitate ridicată, în care se cerea să nu părăsești domiciliul, în rest, leneveală, lecturi, filme, fiecare după chef. E un caz de globalizare a fricii unic în istorie, de la New York la Sydney, București, Tokyo ori Roma.
Dacă mergem, ca într-o anchetă criminalistică, spre originile propagării fricii nefirești, dăm de vinovații principali, Organizația Mondială a Sănătății și presa. Ambele s-au comportat blamabil, neprofesionist, iresponsabil.
Prin reprezentanții săi, OMS a reușit să pună sfaturile medicale în privința pandemiei pe același taler cu horoscoapele, prin declarații contradictorii în serie, prin recomandarea unor aberații – mă rezum la una: interzicerea autopsierii celor decedați de pe urma Covid-19. Dar lista e lungă.
Nu are rost să vorbim despre degradarea presei, este un subiect cunoscut. Majoritatea ei, în aceste luni, a avut un comportament de cioclu, care își freacă mâinile când moare încă unul și îi înflorește afacerea. Ziariștii, în loc să caute adevărul despre boală, pe lângă dezinformări, au livrat pe nemestecate părerile tuturor sociopaților, dacă nu s-au lăsat cumpărați de guvernele interesate să prelungească narațiunea, ca să nu fie acuzate, pe drept cuvânt, că ne-au furat luni din viață. Politicienii au greșit cu Covid-19, luând excesiv de în serios OMS și presa.
Că OMS și presa au acționat ca organizații teroriste – din prostie, interes strict financiar ori alte cauze – este o problemă de competența organelor judiciare, internaționale și naționale.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria Facebook
NOTA REDACȚIEI:
Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).
A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.
I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.