Frica și lenea sunt vitale, ca mâncarea, căldura, un dinam al evoluției.
Sunt defecte doar în măsura în care nu sunt urmate de acțiune, atunci când se rămâne într-o auto-combustie inertă, în blegeală, tangentă cu prostia și autosuficiența, amputată de urgența voinței, stearpă.
Din frică, omul își ascute reflexele, are atenția mai trează, încearcă să nu scape niciun amănunt care i-ar putea periclita statusul sau chiar existența. Are nevoie de ea în artere ca, prin turbionul reflexelor de apărare, să găsească soluții noi, neașteptate, surprinzătoare. Improbabile ori imposibile dacă nu se aprindea bricheta fricii. Fiind pus la zid, în extremis- având de ales între viață și moarte, e nevoit să depășească imobilismul, conformismul, regulile încetățenite, conștiința altitudinii propriilor puteri, să găsească resurse nebănuite de curaj pentru a rămâne pe linia de plutire. Nu e o noutate să spun că din frică s-au născut nenumărați eroi.
Leneșul nu e un inutil, dacă are încrengăturile neuronale profund și amplu definite la purtător. Este de tolerat, nu e exagerat de zis- de ocrotit, precum un monument al naturii. Va imagina orice ca să nu muncească, cu impunerea unui target, imaginația având traseu pe ruta acțiunii. Lenea e de obicei un ataș al inteligenței. În contradicție cu insul harnic, ce obține un plus prin constanța muncii, prin efort, leneșul o să facă să apară, ca un prestidigitator din mânecă, o soluție ca să ajungă grabnic în punctul unde se situează și plusul celui harnic. Nu prin încordarea mușchilor, nu prin valuri de transpirație, prin scurtături, prin invenții și inovații. Prin scăpărările intelectului. Lenea îl provoacă și obligă să fie cu aflux de idei, ca să-și prelungească tabieturile. Cu adaos de acțiune imaginativă, fereala de muncă aduce mai aproape progresul.
Nu condamnați pe nimeni la prima strigare, e la fel de pasibil de un avantaj ca învățarea obiceiurilor leilor pentru un cosmonaut. Ce și cum pare nu e chiar ce este.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria