Filosoful italian Giorgio Agamben, o voce rezonabilă în contextul isteriei planetare cu Covid-19, încearcă să înțeleagă și să ne facă să înțelegem de ce suntem unde suntem. Într-un articol publicat în 2 mai 2020, „Medicina ca religie”, pe situl Quodlibet, dezbătut de presa din întreaga lume, propune o construcție intelectuală interesantă și incitantă.
După el, apelez la o traducere de Dan Siserman, „în Occidentul modern au coexistat și, într-o certă măsură, încă coexistă trei mari sisteme de credință: creștinismul, capitalismul și știința”, între care există momente de înțelegere dar și de beligeranță, fiind în competiție pentru supremație, iar conflictul „nu privește, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, teoria generală și principiile, ci, ca să zic așa, practica cultică. De fapt și știința, ca orice religie, cunoaște forme și niveluri diferite prin care își organizează și își ordonează propria structură: elaborării unei subtile și riguroase dogmatici îi corespunde în practică o sferă cultică extrem de amplă și răspândită, care coincide cu ceea ce numim tehnologie.”, în plus „este religia unei lumi care se simte la sfârșit și totuși nu este în stare, ca și medicul hippocratic, să decidă dacă va supraviețui sau va muri.” Spre deosebire de Agamben, cred că medicina, căci la ea se referă dintre științe, e mai de comparat cu un supermarket, decât cu o religie, cu un sistem de credință. Iar în contextul Covid-19 funcționează pe clasica rețetă a cererii și ofertei. Cererea are motivație în spaima irațională și întreținută de presă față de boală, iar marfa-tratament se caută să fie cât mai scumpă și variată. Teama de moarte vinde cum nu vinde nimic altceva. „Există un zeu sau un principiu malign, anume boala, ai cărui agenți specifici sunt bacteriile și virusurile, și un zeu sau un principiu benefic, care nu este sănătatea, ci vindecarea, ai cărei agenți cultici sunt medicamentele și terapia.”, zice Agamben. Boala e ca foamea, spun, este nevoie ca tratament de mâncare-medicamente și altele utile pentru casă și îngrijirea corpului- materiale sanitare și aparatură medicală. Nu religie, nu biserică- vânzare, un spațiu comercial cât mai încăpător, cu oferte de nerefuzat.
Profesorul italian scrie către finalul textului că „așa cum s-a întâmplat de mai multe ori în decursul istoriei, filosofii trebuie să intre din nou în conflict cu religia, care nu mai este însă creștinismul, ci știința sau acea parte din ea care și-a asumat forma unei religii.” Are dreptate parțial, ne aflăm într-un moment periculos al existenței umanității, unde gândirea totalitară încearcă să-și aroge spațiul de pe podium. Iar medicina-supermarket e un turbion extrem de vid democratic, nu medicina-religie. Organizația Mondiala a Sănătății a ajuns un punct cardinal ilegitim de putere.
Este în afară de orice discuție că, în episodul Covid-19, medicina a încălecat politicul, deși pe reprezentanții ei nu i-a ales nimeni direct. Avem în față un deficit de democrație, cu forme continuate în stările de urgență sau alertă, în carantinările forțate.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria Facebook
NOTA REDACȚIEI:
Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).
A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.