Asistăm la începutul prăbuşirii imperiului american. Ce am putea învăţa din ce am văzut că s-a petrecut în Afganistan? Că SUA nu cunosc mentalităţile popoarelor, că sunt varză, amatoristici la prognoze în ciuda oceanului bănesc pe care-l au la dispoziţie, că-s autosuficienţi şi îşi părăsesc partenerii aflaţi la necaz. Numai naivii mai au cum să creadă în cuvântul lor. Cum m-am bucurat că ruşii au luat-o în freză în Afganistan, acum mă bucur că a sosit timpul americanilor acolo. Țin cu oamenii care-și apără pământurile, nu cu imperiile. N-am de ce să acord credit tâlharilor, imperiile fiind tâlhăria oficializată. Reeditarea episodului retragerii ruşinoase din Saigon la Kabul este un punct peste care n-ai cum să treci. Este şi altceva de învăţat- niciun imperiu nu rezistă, în timp, în faţa unui popor cu determinare.
URSS a fost înfrântă de afgani în 1989, iar după 3 ani a capotat. După cum merg lucrurile, nu e nevoie de 10 ani până o să fie scos din priză imperiul Unchiului Sam. Şi-o să cadă în principal din vina lor, prin implozie, din pricina orgoliului nemăsurat şi a distrugerii fundamentului pe care şi-au clădit structura statală, cu baze în creştinism, în normalitate şi în credinţa că oricine are şansa să devină orice, dacă munceşte şi are aptitudini, celebrul “vis american”.
Dacă nu ni se aprind beculeţele, nu-i exclus să avem probleme imense în viitor. După felul cum ne tratează, prin ingerinţele sfidătoare în politica noastră internă, este vădit că americanii nu dau mai nimic pe noi. Desigur, nu-s excepţia, aşa procedează şi nemţii şi francezii şi alţii. Dar americanii sunt partenerul nostru strategic… Pe ce strategii de securitate te poţi baza, când aliatul te dispreţuieşte şi este el însuşi în vrie, fiind în stare să te lase singur la orice oră? Învăţaţi să discerneţi dincolo de propagandă, nu vă autoiluzionaţi.
Vin vremuri grele. De nevoie, că e costisitor ori nu, n-avem altă soluţie decât să ne refacem armata. Şi să jucăm la mai multe mâini, doar după busola interesului naţional. Pe principiul cât îmi dai, atât îţi dau. Nimic în plus. Cu exluderea slugărniciei. Ochii pe Ungaria şi Polonia. Dacă noi nu ne respectăm, alţii chiar n-au de ce.
Autor: Alexandru Petria