Site icon gandeste.org

Alexandru Petria: ”Înainte de-a protesta, gândește!”

Înainte de-a protesta pentru ceva, nu că așa-ți zice vecinul, prietenul sau prietena, ori mama, ori amanta, încearcă să înțelegi cu mintea ta problema.



Nu este exclus ca anturajul tău să fie ghidat de interese care nu coincid cu ale tale. Chiar să fie opuse.

Dacă nu te-ai lămurit sau ițele situației te depășesc, stai până ce o să pricepi, evită inflamarea. Merită? Nu consuma pe nemestecate nici opiniile din media, echidistanța și-a trăit traiul, de-a fost vreodată, erupția propagandei este de neoprit.

Un protest nu e o modă, un joc de societate, o modalitate de socializare, când toată ziua stai pe net și te crezi important peste măsură. Sau precum cumpărarea ultimului model de iphone, că e în trend. E o asumarea acută a unei poziții personale, revărsată și unită cu a celor care judecă la fel, ca să realizezi un obiectiv comun. Pretinde responsabilitate, nu isterie, calcul rece.

Dacă te lași purtat hăbăuc de val, ai șanse maxime sa fii manipulat, s-o apuci după fentă. Degeaba o să te tânguiești mai târziu că ai fost tras pe sfoară, găgăuță ai fost doar tu. Și inteligenți manipulatorii, care au motive să râdă copios de tine. Și răul s-a produs.

Discerne dacă ești în stare, ca să nu regreți odată și odată.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Exit mobile version