Site icon gandeste.org

Alexandru Petria: Crimele comunismului au devenit „pedagogia lui Dumnezeu”

„Cu tot respectul, trebuie să subliniem că, printr-o pedagogie a lui Dumnezeu, ceea ce a început politic s-a sfârşit tot aşa. Şi anume, cu dorinţa lui Stalin de a-i pedepsi pe greco-catolicii din Ucraina care au pactizat cu ocupantul german şi chiar au mers până acolo încât să propună la Roma ridicarea episcopiei greco-catolice de Kiev la rangul de patriarhat greco-catolic, aceasta fiind o ofensă la adresa ortodocşilor“- a afirmat teologul Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, la un colocviu la Constanța.



De aici am înțeles că a fost o „pedagogie a lui Dumnezeu” desființarea bisericii greco-catolice de către comuniști.

Am mai înțeles că Stalin a fost omul lui Dumnezeu, făcându-i voia.

Am mai înțeles și că orice crimă sau nelegiuire se justifică ca pedagogie a lui Dumnezeu. Că e necesar să le acceptăm.

Cât de orbit de ură față de frații tăi greco-catolici sau iresponsabil trebuie să fii, ca să susții o asemenea aberație revoltătoare?

N-am înțeles ce caută Radu Preda în fruntea unui institut care se ocupă de cercetarea crimelor comunismului, dacă spune că asasinii și torționarii au fost oamenii divinității. E o contradicție logică.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Exit mobile version