Dacă într-un talger al balanței avem stările de urgență sau alertă, adică perioadele când sunt în vigoare legi speciale, care aduc atingere Constituției, este logic ca în celălalt talger să se afle dreptul cetățenilor la împotrivire.
Niciunui stat nu-i convine o asemenea punere în scenă, guvernanții au interesul ca vocea lor să fie singulară, de pe o poziție dominantă. Se preferă și uzitează narațiunea în care cetățenii să rezoneze ascultători, obedienți, cât mai tăcuți și fără să pună întrebări legitime asupra justeței măsurilor din arhitecturile juridice ale stărilor excepționale, unde apele dintre dictatură și democrație sunt extrem de tulburi.
Dreptul la dictat al statului ar trebui să aibă contra-măsura firească în dreptul la împotrivire al populației. N-o să întâlniți reglementarea într-un noian de Constituții – de fapt, am găsit-o doar în una, în cea a Republicii Federale Germania, unde, la art. 20, este legalizat dreptul la împotrivire. Se stipulează că „împotriva oricui ar încerca să abolească această ordine (cea din Constituție- n.m.), toți germanii au dreptul la rezistență, dacă alte remedii nu sunt posibile”. Se observă că experiența hitleristă i-a făcut pe nemți extrem de precauți, fără apetit pentru proliferarea practicilor absolutiste.
Să ne oprim la cazul României, sub isteria Covid-19. Guvernul procedează discreționar, de-a dreptul criminal, invocând și practicând măsuri controversate din punct de vedere medical.
Când opoziția parlamentară are duritatea cartonului înmuiat în apă, cine, dacă nu cetățenii obișnuiți, ar fi necesar să se împotrivească, să se revolte, să nesocotească și să saboteze samavolnicia în derulare? Iar eventualele lor acțiuni n-ar trebui clasate drept ilegale, ele fiind singurul contra-balans la aberațiile puterii. E ca un drept la recurs, când este contestată o hotărâre judecătorească, dar un recurs politic la niște măsuri politice, când Constituția e în fibrilație. De ce o parte să beneficieze de tot și cealaltă de nimic?
Este de re-amintit că printre principiile generale ale dreptului întâlnim asigurarea legilor de funcționare a statului, garantarea libertăților și egalității indivizilor, echitatea justiției și responsabilizarea socială. Unde e funcționarea statului, când economia este distrusă din prostie? Unde e garantarea libertăților, pe melodia scrâșnită a stărilor excepționale?
În situațiile excepționale, este o îndatorire morală ca populația să recurgă la rezistență, iar aceasta să fie considerată legală după principiile generale ale dreptului. Oricât de ilegală ar fi după gargara juridică a celor aflați la butoanele situațiilor limită.
Autor: Alexandru Petria
Sursa: Alexandru Petria Facebook
NOTA REDACȚIEI:
Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).
A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.