Dupa aproape doi ani de criza economica, Romania nu si-a gasit busola. Statul nu mai stie cum sa redistribuie resursele, dar nici nu lasa mediului privat libertatea de miscare.
Prima masura anticriza pe care guvernul Boc a anuntat-o inca de anul trecut tinea de forta statului de a investi in infrastructura. Daca bine imi amintesc era vorba de vreo 13 miliarde de euro, bani pe care bugetul pe 2009, cica, ii avea prevazuti.
Suma cea mai consistenta urma a se duce in Autostrada Transilvania, pentru care s-au achitat vreo 450 de milioane de euro, ramanand o restanta, pentru acest an, de alte 200 de milioane de euro.
Urma autostrada Bucuresti-Ploiesti, cu extensia spre Comarnic, Fetesti-Constanta, reabilitarea unor drumuri nationale, care, toate la un loc, nu ar depasi suma de 5 miliarde de euro.
Ei, pana la 13 miliarde de euro, mai e cale lunga.
S-o luam de la capat. Cu cele 450-500 de milioane de euro s-au finalizat vreo 50 de kilometri de autostrada…ai nimanui. E dificil sa intri, ca transportator, pe aceasta autostrada ca sa ajungi unde nici nu te gandesti, adica la Gilau, de unde nu ai prea multe variante de a face legatura cu granita de Vest.
Ma rog, era ambitia primului ministru Emil Boc de a arata romanilor ca pariul cu autostrazile incepe sa prinda viata.
Intre timp, ruta europeana principala a Romaniei, respectiv culoarul IV paneuropean (Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Nadlac) nici macar nu poate fi peticit, daramite sa se puna problema constructiei unei autostrazi.
In fine, pentru Autostrada Transilvania nu mai sunt bani suficienti in 2010 si, in cel mai bun caz, daca se vor construi vreo 18 kilometri, intre Campia Turzii si Turda, ar trebui sa strangem cureaua rau de tot.
La ce bun, ne intrebam noi, atata vreme cat transportatorii nu castiga nimic din asta?
Sa ne intoarcem la cele 13 miliarde de euro, prinse in bugetul anului trecut pentru investitii, din care infrastructurii ii revenea partea leului.
Nu stim unde s-au dus, caci drumurile nationale sunt mai proaste decat oricand, iar viitoarele tronsoame de autostrazi sau drumuri nationale modernizate au ramas doar pe planseta constructorilor.
In Programul “Rabla” sau cel de reabilitare a blocurilor de locuinte s-au mai dus pana intr-un miliard de euro, in scoli sau spitale nu s-a mai investit nimic, iar pentru “Prima Casa” s-au oferit doar garantii. Inca odata, unde-s 13 miliarde de euro?
Anul 2010 este si mai dificil, pentru simplu motiv ca banii din buget acopera doar plata salariilor bugetarilor si o parte din bugetul de pensii, sau cel din sanatate. Toate sunt pe deficit. In conditiile astea se intreba cineva ce s-a intamplat cu banii de investitii de anul trecut?
Poate noi, in nici un caz guvernantii. Una peste alta, daca anul trecut nu s-a reusit relansarea productiei cu ajutorul fondurilor de investitii de la guvern, anul acesta nici macar nu se mai pune problema finantarii unor proiecte de mare amploare. In schimb, atentie, se vorbeste de crestere economica.
Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) anunta intr-un raport recent ca masurile anticriza ale guvernului Boc au fost mai curand de domeniul “imaginarului”, decat de domeniul real. Nu era nevoie de “expertiza” celor de la BERD pentru a ajunge la aceasta concluzie, pentru ca o vedem si noi, cu ochiul liber.
Ne-am lamurit cum a fost cu fondurile pentru infrastructura (!?) si urmeaza sa ne lamurim si cu celelate masuri de sprijin pentru relansare economiei.
Ceea ce nu a inteles guvernul Boc si nici un alt guvern de dinaintea acestuia este faptul ca statul roman nu este in masura sa sustina relansarea economiei printr-un simplu proces de alocare de resurse. In primul rand, pentru ca nu are de unde aloca aceste resurse, in al doilea rand pentru ca acolo unde statul baga bani se si fura.
Asadar, ca sa evite aceste capcane, statul roman nu avea decat sa arunce in piata masuri de stimulare a initiativei private si, pe de alta parte, sa-si gestioneze putinele resurse pe care le are inspre domeniile in care nu se poate face rabat.
Vorbim aici despre sanatate, despre invatamant sau protectie sociala, acolo unde este cazul sa se faca. Investitiile majore sa le faca mediul privat.
Numai ca, mediul privat nu este in nici un caz favorizat sa-si asume riscurile investitionale, pentru simplu motiv ca “marii investitori” autohtoni asteapta comenzile statului, iar riscurile sa si le asume tot el.
Sigur, nu se compara un parteneriat public- privat, in care privatul sa vina cu finantarea, si un contract de incredintare directa, in care riscul sa fie asumat in totalitate de stat. Mai devreme sau mai tarziu, statul plateste.
In final, pentru ca miliardarii de carton ai Romaniei nu-si asuma absolut nici un risc, statului roman ii revin absolut toate responsabilitatile. Si nu ar fi o problema, daca acest stat ar dispune de resurse.
S-ar construi si autostrazi, s-ar moderniza si spitalele, s-ar cumpara si avioane de vanatoare si s-ar face si mult visatele paradisuri turistice ale doamnei Udrea.
Dar, la veniturile pe care le are, statul roman este departe de a putea face asa ceva. Culmea, cu totii suntem constienti de asta, dar, in acelasi timp, cu totii asteptam ca tot statul sa faca aceste lucruri.
Guvernul Boc nu are absolut nici o strategie economica de perspectiva in ceea ce priveste dezvoltarea Romaniei. Guvernul Boc incearca sa gestioneze sau sa administreze criza economica si, in nici un caz, sa gaseasca solutii de iesire din impas.
Daca noi stim ca el este impotent, atunci de ce mai avem pretentii de la el? Ne place, nu ne place, tara nu o va relansa nici guvernul Boc si nici un altul care ii va succede.
Trebuie s-o facem noi, fortand guvernul sa ne permita acest lucru. Este vorba de taxe, de impozite, de stimulare a initiativei private.
Necazul este ca, liberal, socialist sau democrat -liberal, orice politician din Romania tine ca statul sa fie cocosul. Caci, numai asa, redistribuirea avutiei nationale se poate face in liniste. De la Cocos injos…
Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro