Site icon gandeste.org

Adriana Vitan Balint: „Îngenuncheați, bre, nu fiți fraieri, arătați ce popor deschis la minte suntem.”

Unde trebuie să îngenunchem ca să ne cerem scuze că am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la propriii copii?

Unde trebuie să ingenunchem să cerem iertare străinilor pentru că dăm petrolul austriecilor, în pamântul cărora nu se găsește nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, în timp ce ale noastre au fost toate închise?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că platim miliarde de dolari americanilor pe niște rachete care nu au ajuns în România nici până în ziua de azi, deși noi le-am plătit de vreo 6 ani?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată și pentru care, culmea, am plătit și despăgubiri că ne-au luat banii și nu au făcut nimic?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschidem aragazul sau dăm drumul la căldură în casă, francezii încasează toți banii, deși nu au construit nimic și au preluat toată infrastructura facută de Ceaușescu pe banii noștri, foamea noastră, frigul și lipsurile din perioada comunistă?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că, atunci când deschid robinetul de apă, pornește contoarul pentru francezi, deși e apa României, pe țevile făcute de Ceaușescu, pe banii și lipsurile noastre?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că sate întregi sunt înghițite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de hectare lunar?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că ne dispar copiii din țară, în drum către ei, că poliția ne ia la mișto dacă anunțăm răpirea vreunei fete la 112, că prin fața poliției de frontieră trec, zilnic, zeci de persoane răpite, tiruri cu marfă de contrabandă către aceiași străini care se fac că nu văd nimic, deși șeful Parchetului european anticorupție e o româncă, una care știe exact ce se întâmplă în România și tace?

Unde trebuie să îngenunchem pentru că în țara noastră ajung deșeurile lor de toate felurile, chiar și biologice și radioactive, în timp ce nouă ni se arată obrazul și suntem suprataxați că îndăznim să avem Euro 3 la mașina înmatriculată în Bulgaria, pentru că jupuiți de bani, pământ și mijloace de trai, mai mult nu ne putem permite din cauza sărăciei în care suntem lăsați de aceiași străini îmbuibați și aroganți?

Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că am dat tot tezaurul României englezilor, cărora le mai și plătim anual chirie și taxe pentru poansonarea lingourilor?

Acum, după ce ne-au luat tot, ne pun și în genunchi. Pentru că romanian lives don’t matter!

Îngenuncheați, bre, nu fiți fraieri, arătați ce popor deschis la minte suntem.

Autor: Adriana Vitan Balint

Sursa: anonimus.ro

Exit mobile version