Site icon gandeste.org

Adriana Stoicescu: „Precum fecioara ce își așteaptă mirele, Românica așteaptă venirea francezilor și americanilor.”

Cu ochii umeziți de emoție, precum fecioara ce își așteaptă mirele, Românica așteaptă venirea francezilor și americanilor. Suntem pregătiți să îi întâmpinăm cu fete botoxate și darnice. Jucătorii de alba neagra vor ieși din nou la luptă, să le ia câțiva euroi și dolarei fraților care ne apără. Rapsozii se vor grăbi să le cânte de bun venit, cu pâine si sare. Statul va sări cu tot felul de facilități, gen cauze de nepedepsire pentru soldații străini dacă mai calcă, din greșeală evident, un prăpădit de român.

Nu cred că există pe planeta asta o nație atât de slugarnică cum suntem noi, prin cei care, temporar, ne reprezintă. Pare că suntem o bărcuță găurită, lăsată în voia vântului și valurilor, fără țel și fără busolă.

Cum am putea fi altfel dacă ne-am distrus orice urmă de intelectualitate și decență? Cum am putea să fim altceva decât slugile perfecte și suspuse când promovăm numai incompetenți, hoți și impostori ce își urăsc cu strășnicie țara și neamul?

Când adevăratul proiect de țară se cheamă „Sus minciuna”… Am excelat la uciderea elitei și am dat lumii „mari exemple” Gherla, Sighet, Pitești. Învață cineva despre ele? Nu.

Avem nevoie de Esca în cărțile de istorie. Am excelat la distrugerea unei economii, clădite pe sângele bunicilor și părinților. Învață cineva despre asta? Nu. Dar avem un milion de vizualizări ale poveștilor de alcov ale intelectualei și marii femei de afaceri Prodan.

Vin americanii să ne apere. O, ce veste minunată… Vom ieși la luptă și noi. Vom asigura liniștea sufletească a bravilor apărători, cu fetițe dulci din București. Vom curăța dormitoarele și vom lustrui bocancii. Vom face mămăligă și vom turna vinul în pahare. La sfârșit, vom încerca să apărem, disperați, în poza de grup, strecurându-ne penibil, cum facem de zeci de ani, sfârșind cu o scatoalcă după cap și trimiși să mai aducem țigări.

Nu ne întrebăm nicio clipă ce vom face dacă vor fi alții în poza de grup, iar noi să fim, din nou, doar pierderi colaterale. Nu cred, însă, că ne vor lua prizonieri. Știu din experiența înaintașilor că nu se pot baza pe noi. Îi vom trăda cu prima ocazie. Și le mai furăm și vodka…

Autor: Adriana Stoicescu, judecător

Exit mobile version