Adrian Toni Neacsu: „Apel către confrații avocați dar și către orice cetățean care crede sincer în valoarea dreptului la apărare într-un stat de drept.”

Cazul colegului avocat Robert Roșu, aparent condamnat cu executare pentru exercitarea normală a profesiei de avocat, ne-a revoltat și ne-a împins către reacții publice și manifestări de solidaritate oarecum neobșinuite. Îngrijorarea reală a corpului avocaților s-a exteriorizat în câteva comunicate de presă darze – care au determinat reacții nervoase din partea CSM și a unor judecători de la ÎCCJ – precum și în apelul la purtarea unei bandorele albe în semn de protest, măcar până la motivarea de către instanța supremă a hotărârii de condamnare, pentru a se vedea motivele pentru care un avocat săvârșește o infracțiune atunci când își exercită profesia.

Fară să minimalizez în vreun fel gravitatea și valoarea de precedent nedorit a cazului Robert Roșu, cu atât mai puțin drama personală a acestuia, cred că abordarea subiectului exclusiv în jurul situației acestuia este neproductivă.

Cazul colegului Robert Roșu a adus la lumină cîteva aberații ale justiției la noi, care trebuiesc schimbate:

1. Posibilitatea încarcerării unei persoane în baza unui mandat de executare emis în urma doar a dispozitivului deciziei definitive, înainte de a se cunoaște pe larg motivele pentru care persoana a fost condamnată. Oamenii execută pedepse fără să cunoască de ce, ei sau avocații lor, iar uneori durează și un an de zile înainte să le afle din motivarea hotărârii.

2. Practica nelegală dar tolerată a instanțelor noastre de a nesocoti termenul de 30 de zile de motivare a hotărârilor judecătorești. La ÎCCJ aceasta practică, mai ales în penal, aproape că este literă de lege, pare că face parte dintr-o strategie asumată de a împiedica cât mai mult exercitarea căilor extraordinare de atac ori declanșarea procedurilor CEDO. Cât de extinsă este problema la ÎCCJ nu o cunoaștem cu adevărat, ci doar o simțim în propriile dosare, pentru simplul considerent că instanța supremă nu este supusă controalelor inspecției judiciare, de parcă ar fi stat în stat. La nivel național ultimul control al IJ este din 2017, cînd 61.141 de hotărâri judecătorești erau întârziate peste termenul legal de motivare, ceea ce arată o problemă de sistem. Că problema redactării peste termen a hotărârilor judecătorești este nesocotită premeditat de justiție rezultă și numai din criteriile de eficiență ale activității instanțelor aprobate de CSM, durata de motivare neintrând în durata de soluționare a unui dosar.

Soluțiile la problemele sistemice trebuie să fie legislative.

În noul Parlament mai mult de jumătate din cei aleși spun că au studii juridice, comisiile de specialitate sunt pline de avocați, după cum conducerile partidelor politice sunt pline de avocați, ca să nu mai vorbesc de implicarea acestora, inclusiv cu funcții în organele de conducere ale profesiei, în politica la nivel local. Forța de lobby și advocacy a avocaturii ar trebui să fie imensă, mai ales în probleme care țin de tehnica și calitatea legiferării.

Aberațiile juridice scoase la iveală de cazul colegului Robert Roșu, după ce mii sau zeci de mii de condamnați le-au simțit pe propria piele, pot fi înlăturate extrem de ușor prin modificarea prevederilor legale referitoare la pronunțarea hotărârii judecătorești înainte ca aceasta să fie motivată.

Motivele pentru care se dispune o condamnare la închisoare a unei persoane reprezintă un proces logico-juridic care are loc anterior luării soluției și este absurd ca acestea să fie cunoscute doar după încarcerare.

Pronunțarea hotărârii – cel puțin a aceleia care rămâne definitivă și care se va executa imediat – trebuie să însemne nu citirea minutei ci citirea hotărârii judecătorești integrale, conținînd inclusiv motivarea.

Un text de lege concret este simplu de redactat:

pronunțarea hotărârii are loc în termen de 30 de zile de la data închiderii dezbaterilor, care în caz de nevoie poate fi amânat cu alte 30 de zile.

În acest fel nu vom mai avea nici hotărâri nemotivate în termenele legale, nici persoane încarcerate fără să cunoască temeiurile în drept și în fapt și nici posibilitatea blocării drepturilor lor de a formula căi de atac extraordinare.