În mod fundamental, o țară suverană este aceea al cărei regim politic – socialist, conservator sau în orice combinație între ele – își propune ca scop avansarea intereselor populației băștinașe. A majorității cetățenilor, nu a unei elite, și nu pretinde în mod ipocrit că țara se guvernează în favoarea unor valori abstracte.
Este normal ca suveranismul să se opună celor care vor să conducă România spre a promova valorile europene, euroatlantice, occidentale sau de orice altă natură.
Țara trebuie să fie guvernată în favoarea cetățenilor ei, păstrând un echilibru între prosperitatea curentă și investițiile în prosperitatea viitoare.
Dacă, însă, scopul guvernării este promovarea valorilor europene, e clar că s-a ratat ținta, iar populația este folosită ca mijloc în loc să fie scopul însuși.
Atunci când populația consimte să fie instrumentalizată pentru a se promova diverse valori pe seama ei, semnează un cec în alb, fiindcă promovarea respectivă poate lua foarte multe forme, puține dintre ele fiind chiar în interesul populației respective.
La urma urmei, „valorile europene” – oricare ar fi alea – pot fi promovate și prin transformarea românilor în carne de tun pentru slăbirea diverselor puteri noneuropene, lucru care ar putea da foarte bine în plan axiologic însă ar fi extrem de departe de îndeplinirea dezideratelor de bunăstare ale populației României.
Autor: Adrian Țîrcă -este un economist specializat în China și economii emergente, licențiat cum laude al Universității din Groningen, Olanda, și al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Este interesat de multipolaritate și a lucrat în elaborarea de politici publice la thinktankuri precum:
– Centrul de Analiză și Cartografiere a Vulnerabilității din cadrul Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite din Antananarivo, Madagascar
– Societatea Academică Română din București, în parteneriat cu Expert Grup din Chișinău
– Institutul Olandez de Cercetări Aplicate din Eindhoven, Olanda

