Adrian Tirca: “A dori ca țara mea să fie suverană e o chestiune din alt registru decât a iubi poporul din care fac parte”

Doresc să trăiesc într-un stat suveran pentru că e ceva absolut logic – prost să fii să vrei ca statul cu care ești în raporturi de cetățenie, deci față de care ai drepturi, să fie unul aservit, care pune interese străine în fața intereselor tale. Așa cum vrei ca nevasta să-ți fie fidelă, copiii să te iubească, mașina să-ți meargă, jobul să te plătească, tot la fel trebuie să vrei ca statul tău să nu fie colonie, să nu fie cooptat de forțe străine, pentru ca investițiile publice să le facă în interesul tău, pentru a-ți îmbunătăți viața, nu să trimită în străinătate banii tăi colectați din taxe, în forme de tribut mai mult sau mai puțin mascat. Aparatul de stat își derivă legitimitatea de la tine în calitate de cetățean, și drepturile tale trebuie să le apere – normal că nu e bine dacă e un stat capturat de străini, extractiv și opresiv față de tine, care funcționează doar în beneficiul lacheilor sistemului condus de stăpânii din străinătate, fiindcă nu îți va mai furniza bunurile publice pe care se angajează prin Constituție să ți le ofere. E logic de ce e bine ca Statul să fie al tău și nu al unor străini care doar te mulg pe tine prin intermediul lui.

Aceasta este o cu totul altă discuție, dintr-un cu totul alt registru, față de iubirea pentru poporul român. Românii sunt un popor cu calități și defecte, iar dacă defectele agregate devin precumpănitoare și afectează major calitatea vieții pentru cei care nu le manifestă, pot fi greu de iubit. În orice caz, problema sentimentelor față de propriul popor e de cu totul altă natură decât problema naturii statului unde locuiești și cu care ești în raporturi de cetățenie.

Din acest motiv, consider că nu e nicio contradicție între a dori ca România să devină un stat suveran, care funcționează în beneficiul cetățenilor săi și nu în beneficiul unor elite-comprador și al stăpânilor lor externi, și a observa că românii sunt, într-un procent mai mare decât alte popoare din jur, lași, cam prostovani dar teribil de pedanți. Cele două aspecte nu doar că nu se contrazic, dar derivă unul din celălalt: dacă românii ar fi, în medie, ceva mai curioși, mai puțin superficiali și autosuficienți, mai sinceri și mai puțin ipocriți, mai puțin vanitoși, mai curajoși și ceva mai asumați, nu s-ar fi erodat nici suveranitatea națională până la nivelul de colonie babuină, unde li se anulează maimuțelor alegerile fiindcă nu au votat cu cine trebuie. Ca să regresezi treptat din om liber în iobag fără să te cucerească nimeni cu armele, trebuie să suferi de niște deficiențe cognitive și de niște tare sufletești să nu realizezi procesul și implicațiile lui.