Se apropie două evenimente externe foarte interesante. Primul va avea impact direct asupra României – e vorba de alegerile prezidențiale din Rep. Moldova, organizate duminica viitoare simultan cu referendumul despre integrarea în Uniunea Europeană. Cel de-al doilea are legătură cu extinderea BRICS, odată cu summit-ul de la Kazan (Rusia), din 22-24 octombrie.
Ursula von der Leyen s-a grăbit să ajungă la Chișinău pentru a-i anunța pe moldoveni că în următorii trei ani se vor prăvăli peste ei 1.8 miliarde de euro. ”Vom construi două spitale noi la Bălți și Cahul, vom investi în drumuri, poduri peste Prut, și în rețeaua energetică. Totodată, vom contribui la extinderea internetului în bandă largă în întreaga țară și la accesul la aria de plăți unice, facilitând transferuri de bani mult mai rapide și cu taxe minime”, a explicat șefa Comisiei Europene, îmbujorată de emoție.
Politicienii de la Chișinău au scos Moldova pe tarabă, ca o marfă oarecare, la fel cum au procedat omologii lor de la București cu România, în urmă cu vreo 20 de ani. Cine dă mai mult, UE/Soros sau Rusia? Când am trăit noi mai bine – sub imperiul sovietic sau sub cizma boierilor de la București?
Unirea cu România a rămas în memoria colectivă doar o succesiune de diapozitive nostalgice din anii 90, cu poduri de flori peste Prut, recitări emoționante ale poetului Grigore Vieru și concerte ale unioniștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Nici Moscova, nici Washingtonul nu și-au dorit România Mare atunci când unirea era posibilă. Iar acum a venit momentul ca fiecare să încerce să tragă Moldova în sfera lui de influență. Definitiv și irevocabil.
Probabil vă sunt cunoscute show-urile de televiziune în care un cerșetor este luat de pe stradă, este tuns, îmbăiat, parfumat și îmbrăcat la patru ace, apoi dus la un restaurant de fițe pentru a lua masa alături de grangurii zilei. Bruxellesul procedează acum identic cu Moldova – cerșetorul din coasta Ucrainei. Globaliștii lui Alex Soros au coafat-o bine pe Maia Sandu, i-au îndesat dolarii în decolteu și au pus-o la aceeași masă cu Macron, Scholz și Ursula. Dintr-odată miloaga s-a simțit regină. Și le-a promis supușilor că o să aibă parte și ei de o viață mai bună. Cu condiția să-și amaneteze țara. Preferabil la americani, pentru că rușii sunt momentan ocupați cu Zelensky și nu-și permit cheltuieli extravagante.
Moldova, o țară de 34 de mii de kilometri pătrați (spre comparație, Israelul are 22 de mii de kilometri pătrați) și 2.5 milioane locuitori (dintre care 1 milion au deja cetățenie română) va intra probabil în Uniunea Europeană indiferent de rezultatul referendumului de duminica viitoare. Dacă nu peste 10 ani, atunci peste 20 sau 30, când vor exista condiții prielnice.
Nimeni nu poate stăvili dorința unor oameni de a trăi mai bine, chiar și pe datorie. Chiar și în slujba unor corporații străine, pe un pământ care va fi exploatat la maxim de creditorii din UE și SUA. Chiar și fără libertatea de a-ți urma propria cale (sau măcar de a stabili nivelul impozitelor și taxelor). Miliardele investite acum de occident în Moldova se vor întoarce cu vârf și îndesat.
A alege între bunăstarea materială și libertatea de a decide în propria țară a fost și continuă să rămână o adevărată provocare. Oare suveranitatea are o greutate mai mare decât dolarii din buzunare? Oare merită să sacrificăm generații întregi pentru o iluzorie libertate?
De cele mai multe ori strălucirea banilor orbește instantaneu. S-a întâmplat cu România în 2007, se va întâmpla și cu Moldova în curând.
Globalismul fără niciun Dumnezeu, care vizează instaurarea unui Guvern Mondial (și implicit a unei dictaturi de tip orwelian), reușește să se infiltreze insiduos în sufletele a miliarde de oameni, atrași de mirajul unei vieți mai bune indiferent de consecințele pe termen lung.
Aproape firesc, moldovenii se gândesc la primul lor sejur în Grecia și mai puțin la viitorul țării sub umbrela potlogarilor de la Davos.
Autor: Adrian Onciu