Până se lămurește coaliția PSD-PNL dacă Iohannis va candida la Senat pe listele liberalilor, globaliștii din toate zările se întrunesc zilele astea la New York, la a 79-a sesiune a Adunării generale a ONU. Inclusiv China, India și Rusia, încă puternic angrenate într-o instituție fără niciun Dumnezeu, menită să preia principalele pârghii de putere din mâinile statelor membre.
Tema centrală a Summitului Viitorului este ”Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă şi demnitate umană pentru toţi”. Preşedintele Iohannis va evidenţia în discursul său de la tribuna ONU ”contribuţia României la efortul global de a accelera progresul către cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaţionale, bazate pe reguli care sunt tot mai des nerespectate”.
Câtă dreptate are Iohannis într-un limbaj de lemn aproape perfect! Ce facem noi când cineva încalcă regulile SUA? Stăm cu mâinile-n sân? Ne uităm la soare? Evident că nu. Ne înarmăm până-n dinți și apărăm ordinea internațională bazată pe regulile Unchiului Sam.
Lăsând la o parte bla-bla-urile legate de amenințările la adresa omenirii, gen urgenţa climatică, erodarea drepturilor omului sau atacurile cibernetice, ONU își vede de treabă și promovează meticulos agenda Guvernului Mondial. Este ceea ce a subliniat și Emmanuel Macron, înainte de a ajunge la New York: ”Pacea este posibilă numai în convieţuire şi va exista un loc, un pământ, un stat, o convieţuire, recunoaşterea existenţei tuturor, recunoaşterea dreptului de a trăi în pace al fiecăruia. Pentru ceea ce este în joc astăzi în Orientul Mijlociu, aceasta este cheia”.
Spre deosebire de Iohannis, președintele Franței chiar a spus ceva. Ne-a dat un mic indiciu despre ceea ce discută globaliștii în culise: ”un pământ, un stat, o convieţuire”. Macron s-a referit la conviețuirea palestiniano-israeliană, dar și în sens mai larg, la conviețuirea tuturor popoarelor. Sub o ”nouă ordine internațională” mai echitabilă, dirijată de ONU, prin Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional.
Rămâne întrebarea cheie: de ce șefii de stat și de guvern din cele 195 de țări ale lumii ar renunța la suveranitate și ar prefera să-și delege principalele atribuții (legate de securitate, sănătate, climă, economie etc) unei guvernări globale sub egida ONU? Bineînțeles, deocamdată ne referim doar la statele aflate sub umbrela G7, urmând ca grupul BRICS să facă obiectul unor viitoare negocieri peste câteva decenii.
Iată zece motive pentru care lideri ca Macron ar putea pretinde că Guvernul Mondial (GM) este preferabil unor guverne naționale:
1. Gestionarea Conflictelor: GM ar reduce nevoia de intervenții unilaterale în conflictele internaționale, promovând soluții pașnice și concertate. (cu alte cuvinte, cei mici să stea în banca lor, să fie lipsiți de posibilitatea de a riposta din punct de vedere militar)
2. Resurse Partajate: Gestionarea sustenabilă și echitabilă a resurselor naturale, cum ar fi apa și energia, printr-o coordonare globală ar preveni conflictele pe resurse. (cei care au resurse de apă, petrol și gaze, cum ar fi România, să împartă cu alții)
3. Provocări Globale: Problemele globale precum schimbările climatice, terorismul sau pandemiile ar fi abordate mai eficient în cadrul unei structuri unificate (wow! am văzut deja ”eficiența” OMS în pandemie).
4. Reducerea Costurilor Militare: O securitate colectivă gestionată de ONU ar duce la reducerea bugetelor de apărare naționale și a tensiunilor militare. (statele ar contribui financiar la armata ONU, cu un anumit procent din PIB, după modelul NATO; ar fi lipsite de armate proprii)
5. Drepturile Omului: O guvernare globală ar garanta protecția Drepturilor Omului și ar aborda inechitățile sociale la nivel mondial. (știm deja cum: paritate bărbați-femei peste tot, promovarea minorităților sexuale etc)
6. Reglementări Economice: Ar facilita un cadru de reglementare economică uniform care ar stabiliza piețele și stimula comerțul internațional. (taxe uniforme la nivel global, astfel încât marile corporații să evolueze predictibil)
7. Infrastructură și Dezvoltare: Ar oferi un cadru pentru dezvoltare infrastructurală coordonată, benefică tuturor națiunilor, prin investiții globale. (bogații se vor grăbi să construiască autostrăzi, aeroporturi și centre SPA în Africa)
8. Gestionarea Crizelor Umanitare: Ar îmbunătăți rapiditatea și eficacitatea răspunsului la crizele umanitare printr-o structură de coordonare centralizată. (dacă explodează niște pagere pe undeva, printr-un colț al lumii, GM va sări imediat cu ajutoare)
9. Cunoaștere și Inovație: Colaborarea globală ar stimula schimbul de cunoștințe și inovații, ajutând la rezolvarea problemelor comune. (geniile din diverse domenii vor fi cooptate în marile corporații și din zone altădată inaccesibile)
10. Stabilitate Politică: O entitate globală ar diminua intervențiile politice externe și asigura stabilitate politică pe termen lung. (alde Macron, Scholz sau Iohannis ar deveni complet inutili)
E posibil ca cele 10 puncte enumerate mai sus (și îmbrățișate de liderii globaliști prezenți la ONU) să fie neconvingătoare pentru mulți dintre voi. În fond, cine și-ar dori o dictatură globală perfectă, cu miliarde de cetățeni supravegheați non-stop de camere AI și pedepsiți prin intermediul portofelului digital de fiecare dată când încalcă ”ordinea internațională bazată pe reguli”?
Și totuși spre asta ne îndreptăm. Cu o viteză uluitoare.
Autor: Adrian Onciu