Macron, Scholz și Tusk se întânesc astăzi la Berlin pentru a tranșa diferențele de opinie cu privire la implicarea membrilor NATO în Ucraina.
”Există două războaie în desfășurare în acest moment în Europa. Unul între Putin și Occident în Ucraina, celălalt între Franța și Germania”, susține colonelul american Jonathan Sweet. Pe scurt, Macron a preluat din zbor rolul de lider al coaliției europene anti-Putin, iar acum este extrem de nemulțumit de implicarea ”neadecvată” a lui Scholz. Și asta deși Berlinul a contribuit la efortul de război cu sume de câteva ori mai mari decât Parisul.
Disensiunile sunt legate de binecunoscuta reticență față de trimiterea pe front a rachetelor nemțești Taurus, dar și de opoziția fermă a Berlinului cu privire la dislocarea trupelor proprii în Ucraina.
Legislativul francez a votat zilele trecute acordul de securitate pe 10 ani al lui Macron cu Kievul, care ”include angajamente din partea Parisului de a livra mai multe categorii de arme, de a antrena soldați și de a trimite Ucrainei armament și muniții de până la 3 miliarde de euro în 2024”. Proiectul a trecut cu 372 de voturi pentru, 99 împotrivă și 101 abțineri, moment tocmai nimerit ca premierul francez Gabriel Attal să bată câmpii cu grație: ”O victorie a Rusiei în Ucraina constituie un risc concret, tangibil și direct pentru viața de zi cu zi a francezilor. Dacă Ucraina pierde, pierd și francezii”.
Dacă Atall s-a referit la fabrica Renault din Rusia sau la alte afaceri cu capital francez, pierderea poate fi trecută deja în contabilitate. Iar dacă a bătut unele apropouri la situația din coloniile africane, mult mai indicat ar fi să-l întrebe pe amicul Joe Biden cum s-au schimbat acolo polii de putere.
Altfel, este ridicol cum politicieni patetici de la Paris, Londra și Berlin încearcă din răsputeri să-i sensibilizeze pe cetățeni cu privire la gravitatea momentului și la pericolul care planează asupra Europei, dacă Doamne ferește Moscova s-ar impune în Ucraina. Europenii refuză să conștientizeze pe deplin ”amenințarea existențială” pe care Putin o reprezintă pentru modul lor de viață și chiar libertatea lor. Eventuala intimidare economică și militară a Rusiei (dacă nu cumva chiar dominația clară) ar reprezinta suficiente motive pentru ca simplii cetățeni să se mobilizeze sub aripa lui Macron și să-i înfrângă pe barbarii din Est. Cum anume să-i înfrângă? Iată o întrebare foarte grea.
Macron și Tusk au susținerea deplină a premierului britanic Sunak în continuarea conflictului inclusiv prin trimiterea de trupe în Ucraina (chiar dacă pe moment Londra și Washington neagă vehement – am mai văzut astfel de atitudini când s-a pus problema tancurilor, a avioanelor și a rachetelor cu rază lungă). Polonezii și francezii, asistați din umbră de britanici și americani, vor încerca astăzi să-i spulbere lui Scholz orice temeri cu privire la implicarea și mai puternică a Germaniei în teatrul de război.
De altfel, merită subliniat că celebra tele-conferință a generalilor nemți ar fi putut fi interceptată chiar de către serviciile secrete de la Washington, dat fiind că armata lui Scholz folosește un soft de comunicare de producție americană. Iar livrarea fișierului audio către Kremlin s-ar fi vrut a fi dovada supremă a neimplicării Pentagonului în deciziile Germaniei cu privire la continuarea războiului din Ucraina. Rămâne de văzut dacă Moscova o va considera ca atare sau doar o glumă neinspirată.
Conflictul dintre Franța și Germania ar trebui să se încheie cu înfrângerea Berlinului, după cum arată câmpul de luptă, urmând ca Macron – acest mic Napoleon iluminat al secolului XXI – să mențină inițiativa pe continent indiferent de ce se întâmplă în Congresul american sau la alegerile pentru Casa Albă.
Autor: Adrian Onciu