La finele fiecărui an ne punem dorințe. Visăm cu ochii deschiși la cum ar trebui să arate 2024. Cum ar fi ideal să progresăm în plan personal și, de ce nu, la nivel de țară.
Gândurile fiecăruia se îndreaptă, în primul rând, asupra familiei. A celor apropiați. Apoi asupra comunității locale, fie că vorbim despre biserică, școală, loc de muncă, stradă, cartier sau oraș.
În cele din urmă, o parte dintre noi ne întrebăm și ce se va întâmpla cu România în 2024. Există un liant, un proiect, o idee împărtășită de majoritatea românilor pentru ca patria să meargă în direcția bună?
Mai poate fi vorba despre un ”proiect de țară” viabil în plin avânt al federalizării, în care granițele dispar și etniile devin un amalgam multicultural menit să șteargă definitiv rădăcinile creștine ale Europei?
Răspunsul este NU. Unirea cu Basarabia (vezi Băsescu), respectiv România Educată (vezi Iohannis) sunt cele două proiecte mari și late ratate cu brio în ultimii 20 de ani. Elitele noastre ne-au dezamăgit. Și-au dovedit crasa incompetență, dar și lipsa flagrantă de patriotism.
Partidele mainstream ne propun aceeași direcție pentru următorii ani: o și mai mare cedare a suveranității, pierderea identității naționale, asimilarea unor populații migratoare, îndatorarea la maxim față de sistemul financiar-bancar occidental și, în final, pierderea libertății.
Politicienii nu au cum să propună un nou proiect de țară pentru simplul motiv că țara dispare pas cu pas. Se diluează într-o federație europeană din ce în ce mai tiranică, în care deciziile se iau netransparent, de către o mână de funcționari franco-germani corupți, aflați la cheremul Casei Albe.
Credința este singurul pilon puternic care ne-a mai rămas. Singurul liant capabil să ne mențină trează speranța. Singura ”armă” de care încă se tem globaliștii fără niciun Dumnezeu.
Ei încearcă cu disperare să semene îndoiala printre cei încă ezitanți, să ne îndepărteze de Biserică prin tot felul de pseudo-argumente ”științifice”, la fel de pertinente ca cele din pandemie. Și astfel să ne lase lipsiți de apărare, la bunul plac al singurei puteri pe care fariseii o recunosc și la care se închină zi de zi – cea a elitelor de la Davos.
România profundă ar trebui să-și asume un singur proiect de țară în anii următori: promovarea învățămintelor creștine ale Bibliei, apropierea de Biserică și crearea unor comunități locale puternice, capabile să mențină și să reînvie spiritul românesc autentic, liber, izvorât din credință, din dragostea față de familie, neam și patrie.
Autor: Adrian Onciu