Prezența masivă a trupelor și navelor militare americane în sudul Mării Caraibelor, în apropierea coastei Venezuelei, marchează o escaladare semnificativă a tensiunilor geopolitice în regiune. În august și septembrie 2025, SUA au dislocat șapte nave de război, inclusiv distrugătoare Aegis (USS Gravely, USS Jason Dunham, USS Sampson), un crucișător (USS Lake Erie), un submarin nuclear (USS Newport News) și nave amfibii (USS Iwo Jima, USS San Antonio, USS Fort Lauderdale), cu peste 4.500 de militari, inclusiv 2.200 de pușcași marini. Avioane de recunoaștere P-8 Poseidon au fost observate în Puerto Rico.
Un incident recent a implicat distrugerea unei bărci venezuelene în apele internaționale și uciderea a 11 persoane presupuse a fi „narcoteroriști”. Trump a declarat: „Am lovit o barcă plină de droguri. Acesta e un avertisment pentru oricine încearcă să aducă droguri în SUA”. De cealaltă parte, într-un discurs transmis de Telesur, Nicolás Maduro a pretins că acei oameni „nu erau traficanți, ci pescari”.
Desfășurarea militară fără precedent ridică întrebări despre intențiile reale ale Casei Albe. Tensiunile SUA-Venezuela datează de decenii, dar s-au intensificat sub regimul Maduro, pe fondul crizei economice și a exodului a peste 7 milioane de venezueleni. În 2019, SUA au susținut opoziția condusă de Juan Guaidó, au impus sancțiuni severe și au anunțat o recompensă de 15 milioane dolari (majorată la 50 milioane în 2025) pentru capturarea lui Maduro, acuzat de „narcoterorism”. Actuala prezență militară amintește de „diplomația tunurilor” din secolul XIX sau de invazia Panama din 1989, când SUA l-au arestat pe Manuel Noriega pentru trafic de droguri.
Administrația Trump spune că desfășurarea de forțe navale și aeriene face parte dintr-o vastă operațiune anti-drog care vizează carteluri „teroriste” precum Tren de Aragua. Paralela cu lupta împotriva Al Qaeda este evidentă, dar controversată. Analistul Adam Isacson notează: „A fi suspectat de trafic de droguri nu justifică o condamnare la moarte”. Totuși, Venezuela joacă un rol minor în traficul de cocaină (5% din producția columbiană, conform ONU), iar fentanilul, principala preocupare a SUA, nu este produs în regiune.
Retragerea licenței Chevron (General License 41) în martie 2025 de către administrația Trump, justificată de lipsa reformelor electorale ale lui Maduro și refuzul său de a accepta rapid deportările, a intensificat presiunea economică. Licența, acordată în 2022 de Joe Biden, permitea companiei americane Chevron să exporte petrol venezuelean. Revocarea a redirecționat exporturile către China (55% din total) și India, adesea prin transbordări intermediate de Rusia. Moscova beneficiază de datoria de 17 miliarde dolari a Venezuelei către Kremlin (a obținut la schimb concesiuni petroliere importante), în timp ce China accesează petrol ieftin, sub umbrela puternicei axe anti-occidentale din zonă. Prezența navală a SUA urmărește să perturbe aceste fluxuri, să descurajeze intermediarii ruși și chinezi și să slăbească regimul Maduro.
Presiunea militară masivă vizează o revoltă internă sau negocieri care să-l înlăture pe Maduro, fără o invazie directă, considerată improbabilă din cauza costurilor politice și logistice. Prezența Rusiei (prin compania Rosneft) și a Chinei în sectorul petrolier venezuelean amenință influența SUA în emisfera vestică. Așa că limitarea accesului sino-rus la resursele Venezuelei este prioritară.
Rusia și China au investit masiv în Venezuela: Rusia prin contracte militare și sprijin diplomatic la ONU, China prin credite și control asupra extracției de aur și petrol. India, deși mai discretă, a crescut importurile de petrol venezuelean, ignorând sancțiunile americane. Trump a remarcat public, într-o conferință de presă din 2019: „China, Rusia și India se apropie periculos de mult – și nu e doar despre economie, e despre putere globală”.
Un regim pro-occidental la Caracas ar redeschide accesul companiilor americane la cele mai mari rezerve de petrol din lume, estimate la 303 miliarde barili. După „episodul Alaska” și demonstrația de forță a tripletei Xi-Putin-Kim la Beijing (cu implicarea anterioară a lui Modi, în cadrul summit-ului OCS), Trump a semnalat dezamăgirea față de Putin și frustrarea față de apropierea dintre Rusia, China și India – tripleta percepută ca o provocare la adresa dominației SUA.
Schimbarea denumirii Pentagonului în «Departamentul de Război» reflectă o abordare mai agresivă a lui Donald Trump, aliniată cu politica de „maximă presiune”. China a condamnat prezența navală SUA în apropierea Venezuelei ca „ingerință”, în vreme ce Rusia îl susține diplomatic pe Maduro și denunță „intervenționismul” american. India, deși mai puțin vocală, importă petrol venezuelean, ceea ce complică dinamica. Ciocnirea de interese reflectă o luptă mai largă pentru influență în Sudul Global, unde Rusia și China câștigă teren prin investiții și alianțe.
În viitorul apropiat, SUA ar putea intensifica loviturile asupra bărcilor suspecte. Astfel de acțiuni în forță ar perturba exporturile de petrol pe axa China-Rusia-India și ar slăbi economic regimul Maduro, fără riscul unui conflict direct.
În contextul coagulării Sudului Global, o confruntare prelungită ar întări narativa anti-americană a Rusiei și Chinei. Drept rezultat, am putea fi martorii unei mobilizări suplimentare a statelor din Africa și Asia împotriva SUA. „În politica internațională, puterea este umbra lungă a fricii”, spunea Machiavelli. Prezența navală a SUA este o demonstrație de forță, care riscă să îndepărteze aliați regionali și să consolideze axa Rusia-China.
Motivațiile neoficiale ale SUA sunt strategice: Venezuela este un spațiu vital pentru controlul Atlanticului de Sud și limitarea influenței Chinei în America Latină („curtea noastră din spatele casei”, după cum o numea John Foster Dulles în anii ’50). Casa Albă pregătește scenarii de „război hibrid” în regiune nu doar împotriva Caracasului, ci ca parte a unei confruntări globale cu Beijing și Moscova.
În context mai larg, Venezuela reprezintă un microcosmos al noii ordini mondiale: SUA și aliații occidentali încearcă să-și mențină hegemonia, în timp ce China, Rusia și India construiesc o alternativă multipolară. „Războaiele viitoare nu se vor mai declara – ele se vor face în tăcere, pe fondul sancțiunilor, al manipulării prețurilor și al blocării resurselor”, spunea generalul Smedley Butler în 1935, cu o clarviziune rar întâlnită.
Venezuela este doar începutul. Următorul teatru de operațiuni? Africa de Vest. Asia de Sud-Est. Sau chiar Polul Nord. Jocul global a început – iar Pentagonul, sub orice nume, se află deja pe poziții.
Autor: Adrian Onciu