Site icon gandeste.org

Adrian Onciu: MAREA DIVERSIUNE

Când mergeți cu sticlele goale la centrele de colectare aveți în minte două idei principale: 1) Recuperați o mică parte din banii cheltuiți și 2) Protejați planeta de poluare.
Ce nu vi se spune este că principalul scop al implementării Sistemului de Garanție Returnare vizează reducerea consumului de petrol la nivel global. Se estimează că circa 8% din producția mondială de petrol este utilizată ca materie primă pentru producerea de polimeri (și ulterior materiale plastice).
Comparativ, aproximativ 50% din consumul mondial de petrol este destinat sectoarelor de transport terestru, aerian și maritim. De unde și decizia aproape incredibilă a Uniunii Europene de a renunța la motoarele cu combustie internă din 2035. În ultimele decenii, prevenirea Apocalipsei Climatice a fost printre principalele preocupări ale globaliștilor. Sintetizate în cadrul Agendei 2030 sub egida ONU, măsurile de luptă împotriva schimbărilor climatice sunt în curs de implementare în mai toate țările.
Poate vă imaginați că alde Biden, Scholz sau Macron s-au trezit într-o dimineață lac de sudoare, după un coșmar în care se făcea că planeta Pământ își dă ultima suflare în urma Apocalipsei Climatice. Da’ de unde! Nici pe departe.
Tranziția brutală spre surse de energie verzi are ca principal scop diminuarea drastică a veniturilor unor state ca Rusia și Iran, văzute drept principali inamici ai globaliștilor de la Casa Albă. Alte țări mari exportatoare de petrol din Orientul Mijlociu, aflate într-o strânsă relație de cooperare cu Washingtonul, au primit asigurări că se vor dezvolta în continuare în baza unor compensații acordate pentru participarea la Agenda 2030. La rândul lor, China și India, în calitate de mari importatori de energie convențională, vor să-și diminueze dependența și să-și diversifice sursele prin intermediul programelor ”verzi”.
De altfel, China este cel mai important beneficiar al implementării Agendei 2030 la nivel global, prin exportul masiv de baterii, mașini electrice, panouri fotovoltaice și turbine eoliene.
Iată principalele sectoare consumatoare de petrol: 1) Transporturi, cu circa 50% din consumul total (vezi trecerea accelerată la motoare electrice); 2) Industria petrochimică, cu aproximativ 15% (vezi programul SGR pentru materiale plastice și eliminarea îngrășămintelor chimice în contextul trecerii la agricultura Eco); 3) Producția de energie electrică și climatizare, cu circa 10% (vezi panourile fotovoltaice, eolienele și pompele de căldură); 4) Industrie și alte utilizări, aproximativ 25%, cu utilizarea petrolului în diverse procese industriale, în agricultură și construcții (vezi sustenabilitatea și folosirea energiilor nepoluante).
În prezent au loc negocieri intense pentru semnarea unui tratat la nivel global ”în vederea combaterii poluării cu plastic”. Se urmărește, evident, scoaterea plasticului dintr-o multitudine de utilizări și, implicit, scăderea cererii de petrol. Reprezentanții a zeci de state se vor întâlni peste două luni în Coreea de Sud pentru ultima rundă de discuții decisive sub egida ONU (motorul globalizării!) în ideea încheierii unui tratat privind materialele plastice.
Oficialii ONU sunt foarte îngrijorați, potrivit revistei Politico: ”Pentru națiunile bogate în petrol, inclusiv Iranul, Arabia Saudită și Rusia – care se confruntă deja cu o scădere probabilă a cererii din sectorul transporturilor, pe măsură ce producătorii de automobile trec la electricitate – materialele plastice ar putea deveni o piață vitală pentru petrolul lor pe termen lung. Aceste țări au fost acuzate că au torpilat intenționat discuțiile prin întârzieri procedurale, în încercarea de a limita progresul tratatului”.
Ofensiva SUA de reducere masivă a cererii de petrol și gaze continuă pe toate fronturile. Așa că atunci când introduceți o sticlă goală în sistemul de reciclare, gândiți-vă că sprijiniți eforturile globaliștilor de a-i lăsa pe ruși și pe iranieni cu mai puține fonduri cu care să-și continue războaiele (ej prost?!).
Autor: Adrian Onciu
Exit mobile version