Decenii întregi, elita de la Bruxelles, hrănită de narativele democraților de la Washington și susținută logistic de rețelele corporatiste și imperiul Soros, a construit un castel de cărți de joc numit ”globalizarea fericită”.
Odată ce Trump a început să tragă preșul de sub picioarele cartelului politico-econimic transnațional, reacția liderilor UE nu a fost una de trezire la realitate. Dimpotrică, alde Merz, Macron și Starmer au continuat cu disperare să împingă înainte proiectul globalist, într-o încercare patetică de a menține în viață pacientul aflat în moarte clinică.
Deloc întâmplător, după ani întregi de discuții sterile și tergiversări, a fost nevoie de pumnul în masă al lui Trump pentru ca birocrația europeană să se mobilizeze. Ca un animal încolțit care își caută o nouă vizuină, Uniunea Europeană a forțat peste noapte semnarea acordurilor cu Mercosur și India. Graba suspectă trădează mai degrabă o panică existențială, decât o strategie economică solidă.
Ursula von der Leyen și locotenenții de la Bruxelles au ales să sacrifice interesele fermierului european, siguranța demografică a continentului și locurile de muncă (vor da năvală milioane de indieni) doar ca să-i demonstreze lui Trump că pot supraviețui și fără piața americană. Birocrații nealeși au vândut suveranitatea alimentară și socială a Europei pe taraba unui globalism reșapat. Ei au ignorat protestele fermierilor și temerile justificate ale multor europeni (vezi specialiștii IT, spre exemplu), în favoarea marilor corporații care au nevoie de noi piețe de desfacere. Și forță de muncă ieftină din India, pentru a compensa taxele lui Trump.
Mai gravă decât combinațiile sulfuroase cu indienii și sud-americanii este însă trădarea geopolitică. În loc să facă front comun cu Statele Unite, partenerul istoric și garantul securității, liderii europeni au ales calea oportunismului cinic. Vizitele lui Starmer și Macron la Beijing sunt dovada clară a unei busole morale defecte. În replică, Trump a numit resetarea relațiilor Marii Britanii cu China drept ”foarte periculoasă” și un semn de slăbiciune. El a subliniat riscul ca aliații SUA să devină dependenți de capriciile Partidului Comunist Chinez doar pentru a continua proiectul globalist.
Atitudinea de sfidare a Washingtonului nu este un act de curaj, ci o ultimă zvâcnire. Ursula von der Leyen aleargă acum disperată prin Africa și Asia, pentru a semna acorduri cu oricine este dispus să primească mărfurile din UE, în încercarea de a construi o rețea paralelă menită să izoleze America lui Trump. Este o strategie falimentară, bazată pe iluzia că Europa, o putere în declin demografic și economic, poate dicta regulile jocului într-o lume în care forța brută revine la modă.
Rezultatul conflitului este departe de a fi tranșat. În timp ce UE încearcă să salveze vechea ordine liberală, Rusia, China și India sapă la temelia celei mai puternice arme americane, dolarul. ”Mama tuturor acordurilor” dintre India și UE este văzută de Bruxelles ca o victorie, dar în realitate poate fi doar un colac de salvare temporar într-un ocean tot mai furtunos al dedolarizării.
Încleștarea dintre SUA și UE depășește cu mult sfera economică a tarifelor. Suntem martorii unui război total pentru însăși structura de putere a planetei. În vreme ce Trump încearcă să ”de-fragmenteze” sistemul transnațional corupt prin inițiative radicale (considerate adesea ”demențiale”), inclusiv prin nou-înființatul Consiliu pentru Pace, Bruxelles-ul încă visează la Guvernul Mondial de la Davos.
Obsesia liderilor europeni pentru multilateralism a devenit o religie periculoasă, care cere sacrificii ritualice pe altarul ”binelui comun global”: locurile de muncă ale clasei de mijloc, siguranța copiilor noștri și, în cele din urmă, identitatea națională.
Suntem ca o ”navă a nebunilor” care navighează spre o lume fără granițe, guvernată de elite nealese, unde fermierul francez, brutarul român sau oțelarul german sunt doar niște coduri QR într-un telefon mobil.
Autor: Adrian Onciu