Mai puțin de două săptămâni au rămas până la alegerile prezidențiale. Sunt singurele din România cu adevărat importante, dat fiind că șeful statului are prerogative de politică externă, de reprezentare la Bruxelles și de influențare a unor instituții de forță. Serviciile secrete, armata și justiția alcătuiesc, practic, coloana vertebrală a Statului Paralel. Sunt cei care ne conduc din umbră.
Oricât de bine aș scrie textul de astăzi, oricât de multe argumente aș aduce, unii dintre voi cu siguranță vor concluziona că încerc să manipulez. Să smulg voturi de la favoritul lor și să le îndrept spre favoritul meu. Sau să-i conving pe cei încă nehotărâți. Riscul meseriei, mi-l asum.
Într-o astfel de situație, indicat ar fi să ne ghidăm după principii. Iar cel mai important principiu ar fi următorul: fără globaliști la Cotroceni! Aici discuția deja se încinge. Despre Ciolacu, Ciucă, Geoană sau Lasconi există prea puține dubii. Cam știm ce le poate pielea. Altfel se pune problema când intrăm în cercul suveraniștilor.
Din nefericire, din varii motive s-a creat un sentiment de intoleranță între susținătorii candidaților Simion, Georgescu, Terheș, Șoșoacă și Constantinescu. Ultimii doi au fost scoși abuziv din cursă, însă resentimentele au rămas. Atacurile din interiorul blocului suveranist au devenit, paradoxal, mai violente decât cele la adresa triștilor guvernanți-marionetă. În mod straniu, fanii exclușilor Șoșoacă sau Constantinescu fie aleg să stea acasă pe 24 noiembrie, fie să voteze chiar cu unii saltimbanci ca Lasconi sau Geoană. Așa, de-al dracului, numai să nu pună ștampila pe dușmanii Simion, Terheș sau Georgescu (considerați ”opoziție controlată”).
România nu are nici pe departe figuri carismatice de tip Trump sau Orban pe zona suveranistă. Așadar, jucăm cu ce avem. Iar principalul nostru obiectiv este să minimizăm daunele provocate de următorul președinte al țării.
Cele mai credibile sondaje de opinie (din multitudinea lansate în ultima vreme) prefigurează o luptă dură între Simion și Ciucă pentru accederea în finala cu Ciolacu. Înclin să cred că așa va fi.
Ostașul în slujba țării se străduie pe ultima sută de metri să recupereze handicapul cu sprijinul unor vectori de propagandă gen Mircea Dinescu (asta e, banii nu au miros). Figura foarte ștearsă a generalului, absența unor performanțe notabile la guvernare și, nu în ultimul rând, imaginea dezastruoasă de ”partener al lui Iohannis” fac din Ciucă un candidat numai bun de ignorat. Ar avea o șansă doar dacă Diaconescu s-ar retrage în favoarea lui. Geoană și Lasconi ar prefera mai degrabă să fie îngropați în picioare.
George Simion, pe de altă parte, în ciuda activității din pandemie și a unor inițiative bune în Parlament, a atras nenumărate critici chiar în sânul suveraniștilor. Poziția echilibrată a liderului AUR în legătură cu războiul din Ucraina, ”nici cu Putin, nici cu Biden (dar cu Trump!)”, i-a dezamăgit pe mulți. Inclusiv pe cei foarte supărați pe Netanyahu.
Pe 24 noiembrie problema se pune extrem de pragmatic: pe cine vrem la Cotroceni, pe Ciolacu sau pe Ciucă? Cine va minimiza daunele aduse României, din punctul de vedere al patrioților?
Dacă îl vrem pe Ciucă (adică un soi de prelungire nefastă a regimului Iohannis), atunci putem sta liniștiți acasă. Sau putem vota cu Terheș ori Georgescu, dintre suveraniștii rămași pe listă. Dacă îl preferăm însă pe Ciolacu la Cotroceni, ca variantă ceva mai puțin dăunătoare, atunci pe 24 noiembrie ar trebui să punem ștampila pe Simion.
Nu există alte variante mai bune, cu șanse reale de izbândă.
Autor: Adrian Onciu