Vă amintiți cât de greu s-a lăsat înduioșată Germania să fie trup și suflet alături de Zelensky? Vă amintiți cu câtă seninătate a încasat ”lovitura NordStream”, de parcă ar fi fost doar o simplă înjurătură la nervi?
Scenariul este pe cale să se repete în Iran, unde refuzul categoric al europenilor de a trimite nave militare spre strâmtoarea Ormuz s-a transformat, peste noapte, într-un accept ”cu anumite condiții”. Cu pași mici, am putea asista la același gen de escaladare pe care occidentul a promovat-o în Ucraina. De la căști și veste de protecție oferite în primă instanță, europenii au ajuns să doteze armata lui Zelensky cu rachete de ultimă generație, tancuri și avioane. Sub imboldul Pentagonului, desigur.
Deocamdată opinia publică nu este deloc convinsă că războiul SUA/Israel versus Iran este și războiul nostru. La fel cum inițial nu concepea că ar trebui să sprijinim regimul de la Kiev până în pânzele albe. Ei bine, propaganda oficială și-a făcut pe deplin datoria. Populimea și-a pus steagul Ucrainei la profil, politicienii și l-au înfipt în piept, iar în scurt timp toți pacifiștii au fost etichetați drept ”pro-ruși” și ”trădători”.
Vă închipuiți că ar fi imposibil să avem același scenariu și în cazul războiului din Iran?
Ar fi suficient ca alde Caramitru, Mîndruță și CT Popescu să se simtă amenințați fie de rachetele iraniene, fie de dezastrul economic indus, nu-i așa, de atacurile Teheranului asupra rafinăriilor din statele arabe aliate cu Pentagonul.
Primul pas a fost deja făcut de Tel Aviv. Lovirea de către Netanyahu a câmpului de gaze iranian South Pars (cel mai mare din lume, împărțit între Iran și Qatar) nu a fost nici pe departe o acțiune ”la nervi”, cum pretinde Trump. Astfel de atacuri au scop precis. În cazul de față, Israelul nu a urmărit distrugerea uriașului câmp de gaze și a instalațiilor conexe (lucru, de altfel, extrem de facil), ci a vizat obținerea unei reacții violente din partea Teheranului. Ceea ce s-a și întâmplat.
Au urmat atacuri iraniene asupra facilităților energetice din Golf administrate în parteneriat cu SUA. Câteva zeci de rachete și drone s-au abătut asupra unor rafinării din Qatar (inclusiv Ras Laffan LNG, cel mai mare producător de GNL din lume) și Arabia Saudită, iar cele două state au raportat ”daune extinse”. Drept răspuns, Qatarul a expulzat atașații militari și de securitate iranieni. Iar Arabia Saudită a declarat că încrederea în Iran este ”distrusă” și își rezervă dreptul de a răspunde prin acțiuni militare. Mai mult, statele din Golf aflate în relații de parteneriat cu Pentagonul (Qatar, Arabia Saudită, Bahrain, UAE, Kuweit, Egipt, Iordania și alții) au emis o declarație comună prin care solicită Iranului ”să oprească imediat atacurile”.
Pe fir a intrat și Donald Trump, aparent speriat că escaladarea ar putea să deranjeze electoratul MAGA, supărat de noile prețuri la pompă (și inflația aferentă). Președintele SUA a amenințat că ”va distruge masiv” câmpul de gaze South Pars dacă Iranul continuă să lanseze drone și rachete asupra Qatarului. El a negat implicarea SUA în atacul israelian asupra South Pars și a spus că Netanyahu nu va mai lovi infrastructura energetică iraniană (cu condiția ca Teheranul să-i menajeze pe amicii lui Trump).
Scenariul cu trupe Delta Force capabile să caute uraniul îmbăgățit prin munții iranieni și să-l scoată din țară în condiții optime pare extras dintr-o carte de basme. Trump și Netanyahu s-au împotmolit taman în punctul culminant al Operațiunii Epic Fury, când regimul islamic ar fi trebuit să predea armele (împreună cu cel mai scurt traseu până la fabricile de rachete și de uraniu). Mai mult, kurzii din Irak au spus ”pas” la rugămintea americanilor de a interveni în conflict. Așa că singurele opțiuni rămase pentru ”carne de tun” sunt statele arabe din Golf, susținute din spate de Israel, SUA și, preferabil, de aliații europeni încă indeciși.
Așadar, lovitura Tel Aviv-ului asupra câmpului de gaze South Pars (executată în mod evident cu știința lui Trump) a avut drept unic scop escaladarea războiului și atragerea în prima linie a unor mercenari din țările arabe.
Europenii s-au decis deja să trimită nave în Golf și vor parafa înțelegerea la Consiliul de astăzi (cu participarea extraordinară a lui Nicușor Dan). Ar fi doar primul pas. În eventualitea deloc improbabilă a unei crize energetice majore, cu 15 lei prețul benzinei la pompă și inflație imposibil de stăpânit, Macron, Merz și Starmer vor lăsa deoparte orice reticențe și eventuale dileme morale, pentru a se implica ”decisiv” în războiul din Golf.
În cazul extinderii războiului, iranienii (și nu Trump & Netanyahu) vor fi arătați cu degetul ca principali responsabili de dezastrul economic din Europa. Iar argumente se vor găsi destule, căci nu degeaba avem atâția scriitori de talent pe rețelele sociale, gata oricând să susțină narativa oficială pentru încă o farfurie cu sarmale.
Autor: Adrian Onciu