În timp ce războiul din Ucraina pare să se îndrepte către un compromis la masa negocierilor, iar conflictul din Orientul Mijlociu stă să explodeze, China își vede de treabă în calitate de ”fabrică a lumii”.
Pe fondul degradării morale a occidentului, unii conservatori au îmbrățișat fără rezerve alternativa ruso-chineză. O reacție firească, până la urmă. Amenințați de perspectiva Noii Ordini Mondiale fără niciun Dumnezeu, oamenii caută salvarea în brațele altor actori puternici, care teoretic ar putea oferi protecție. Și, de ce nu, chiar bunăstare la un moment dat.
Ar fi bine, totuși, să privim și cu oarecare reticență ascensiunea Chinei. Din prea mult entuziasm, pe fondul disperării în fața ofensivei filantropilor de la Davos, e posibil să cădem din lac în puț. Să trecem dintr-un monopol în altul. Dintr-o dependență care ne subjugă și ne fură libertatea (vorbim aici despre dolarul american), în altă dependență, la fel de periculoasă (cea de mărfuri chinezești, inclusiv alimentare).
Să nu uităm că tocmai americanii, prin celebrul secretar de stat Henry Kissinger, au transformat China dintr-o putere cel mult regională, fără perspective, în una globală, cu armată de temut și o economie înfloritoare. Beijingul este port-drapelul globalismului care promite o dezvoltare uniformă a statelor lumii, o monedă unică programabilă de tip CBDC, un sistem de monitorizare a populației cu ajutorul Inteligenței Artificiale și, de ce nu, un guvern mondial la momentul oportun.
Spre deosebire de americani, chinezii propun Sudului Global o cooperare fără pistoale lipite de ceafă, fără impunerea ideologiei ”woke”, fără revoluții colorate și subminări ale diverselor regimuri incomode cu sprijinul imperiului Soros. Cu alte cuvinte, o cucerire pașnică a noilor teritorii, în baza împrumuturilor avantajoase, a investițiilor directe și a exporturilor de mărfuri ieftine.
Încet, dar sigur, producătorii europeni (și americani, evident) se declară învinși. Mărfurile venite pe filieră chineză, pornind de la ace de cusut, până la telefoane, eoliene, panouri solare și mașini electrice subvenționate parțial de guvernul de la Beijing, se impun cu ușurință în fața produselor similare din spațiul euroatlantic. O fi ăsta vreun motiv de bucurie, de optimism fără margini?
Dan Tomozei, care trăiește de ceva timp în China, a postat recent pe Facebook: «80% dintre suvenirurile și produsele de promovare de la JO Paris 2024 sunt fabricate în orașul Yiwu, cunoscut drept ”fabrica și magazinul lumii”». A avut multe reacții pozitive, pe fondul ofensivei ”satanice” a globaliștilor de la Davos.
Doar că aplauzele în picioare pentru reușitele Chinei înseamnă, de fapt, aplauze pentru eșecurile noastre. Ofensiva produselor ieftine din China se traduce prin șomaj în Europa, migrație, probleme sociale și pierderi economice. Am devenit foarte vulnerabili nu doar față de dolarul american, ci și față de incapacitatea noastră de a concura, de la egal la egal, cu mărfurile venite din China.
Eventualele fluctuații de la Beijing au, astfel, un impact major în Europa. Impactul monopolului chinez asupra bunurilor de consum se extinde dincolo de economie, afectând structura socială și culturală a țărilor dependente.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Capitalul chinez, chiar și neînsoțit de avioane gen F-35, a debarcat în Sudul Global cu costurile de rigoare, inclusiv în materie de libertate.
Faptul că Beijingul e speriat de perspectiva întoarcerii lui Trump la Casa Albă vorbește de la sine. Protecționismul Americii și al Europei ar lovi puternic în interesele Chinei, chiar dacă Xi Jinping vinde momentan mărfuri de 800 de miliarde de dolari anual în Sudul Global populat de 5 miliarde de consumatori.
Pariul lui Kissinger pe China a impulsionat mișcarea globalistă și în același timp a creat o dependență de care simplii cetățeni din occident s-au bucurat decenii întregi. Însă, ca la orice adicție, s-ar putea ca la un moment dat să intervină fie decesul, fie șocul curei de dezintoxicare.
Autor: Adrian Onciu