Filosoful rus Alexander Dugin pare contrariat de faptul că Rusia și Iranul, aliați strategici, se comportă fără vlagă în raport cu inamicii lor. Sunt mai degrabă reactivi, decât proactivi. Iar adesea chiar lipsiți complet de reacție.
Să lăsăm la o parte discursul oficial. Ce spun politicienii de la Teheran și Moscova (niște actori, la urma urmei) contează doar în ochii publicului fascinat de micul ecran. Ce fac generalii Deep State-ului este cu totul altă poveste. Vrem fapte, nu vorbe!, par a cere milioane de ruși și iranieni exasperați de prea multele ezitări ale politicienilor aflați la cârmă.
”Cei care acționează cu hotărâre și îndrăzneală câștigă. Noi, pe de altă parte, suntem prudenți și ezităm constant. Apropo, Iranul urmează, de asemenea, această cale, care nu duce nicăieri. Gaza a dispărut. Conducerea Hamas a dispărut. Acum, conducerea Hezbollah a dispărut. Și președintele Raisi al Iranului a dispărut. Chiar și pagerul său a dispărut”, notează filosoful Dugin, cu amărăciune și un soi de admirație pentru ”hotărârea și îndrăzneala” israelienilor. El se teme că dacă Rusia nu va intra cu adevărat în joc, alternativa va fi dezastrul nuclear.
Pe de altă parte există și observatori care privesc cu admirație stăpânirea de sine și strategiile cumpătate ale liderilor de la Moscova și Teheran. Aceștia pretind că Biden și Netanyahu tocmai asta urmăresc, să escaladeze constant până la extinderea războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu, cu scopul de a-i lovi mortal pe cei doi inamici, Rusia și Iranul. Raționamentul are, însă, o mare hibă: Rusia nu poate fi lovită mortal decât printr-un gest sinucigaș.
Așadar, rămânem la varianta Dugin. Israelul își bifează rând pe rând toate obiectivele, fără ca Iranul să reacționeze în sprijinul Hamas și Hezbollah. Sau măcar în sprijinul propriilor generali vânați de Netanyahu pe teritoriul libanez. Și fără ca Rusia sau China să facă altceva decât să lanseze avertismente sau proteste cu jumătate de gură. De altfel, ar fi imposibil de imaginat cum ar putea Moscova să intervină în Orientul Mijlociu, într-un moment delicat al confruntărilor de pe frontul din Ucraina.
Șeful Hezbollah a fost, la rându-i, un simplu actor. Un soi de purtător de cuvânt al organizației, fără abilități în domeniul strategiilor militare. Un cetățean cu priză la mase. Adevărații comandanți au stat departe de ochii publicului, însă foarte aproape de urechile agenților Mossad. Ei au fost principalele ținte ale atacului de vineri din Beirut, în care a murit și carismaticul lider Nasrallah.
Pe rețeaua X au circulat informații, cu câteva zile înainte de bombardamentul israelian asupra buncărului din Beirut, despre o posibilă înțelegere subterană între Washington și Teheran pentru decapitarea organizației Hezbollah. Mohammad Ali Al-Husseini, un cleric șiit din Liban care îl cunoaște pe Nasrallah din tinerețe, l-a avertizat pe acesta din urmă la postul de televiziune Al Arabiya: ”Scrie-ți testamentul! Iranienii te-au trădat!”. De menționat că pe lângă liderii Hezbollah uciși odată cu Nasrallah, Teheranul a anunțat și moartea generalului de brigadă Abbas Nilforoushan, consilier iranian al Axei de Rezistență.
Întâmplător sau nu, la doar 48 de ore de la atacul israelian în sudul Beirutului, premierul rus Mihail Mișustin va ajunge în Iran într-o vizită oficială, unde se va întâlni cu președintele țării, Masoud Pezeshkian. Agenția TASS spune că Mișustin va discuta despre ”punerea în aplicare a proiectelor comune majore în domeniul transporturilor, industriei, energiei și educației, precum și al agriculturii”. Niciun cuvânt despre cooperarea militară sau ultimele evenimente din Liban.
Marile puteri SUA, Rusia și China au nevoie de liniște în Orientul Mijlociu. Așa că Iranul și organizațiile afiliate din Liban, Siria, Irak și Yemen se vor mulțumi, ca și până acum, cu marșuri de protest și multă gargară pe micul ecran (în timp ce Israelul va bifa și celelalte obiective).
Autor: Adrian Onciu